Rareş Bogdan: Încă 50 de zile de mizerie națională
Rareş Bogdan a postat, pe contul personal de Facebook, "10 gânduri despre încă 50 de zile de mizerie națională". Jurnalistul Realitatea TV se arată profund dezamăgit de faptul că "singurul moment magic al națiunii este pulverizat de o gașcă de îmbuibați care și-ar vinde mamele să scape de pușcărie".
Redăm, în continuare, postarea lui Rareş Bogdan care a fost distribuită intens pe reţelele de socializare şi a atras sute de LIKE-uri.
"10 gânduri despre încă 50 de zile de mizerie națională
1. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, dar politicienii semidocți, dar cu ifose, care au pe parbriz permis de liberă trecere și nu așteaptă în trafic, la coadă la moaște sau la concert la Salam au un singur scop: să nu rămână săraci.
2. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar ratarea personală (salariu minim, boală, anonimat, șomaj, cătușe) este singurul pericol împotriva cărora politicienii cred că merită să lupți. Ratarea națională e pentru „domni cu școală”, iar ei s-au oprit la tabla înmulțirii și „pisica face MI-AU”.
3. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar singurul proiect de țară al politicienilor este să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai mare cazan cu fasole.
4. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar dacă cineva are tupeul să șoptească lângă Parlament “România, trezește-te!”, este etichetat: Săracul, bate câmpii.
5. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar medicul care ne monitorizează depresia ia foaia de observație, taie diagnosticul și trece altul: paranoia – toți au ceva cu noi, străinii stau conspirați la frontiere și vor să ne tragă țara de sub picioare.
6. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar drumul de la Satu Mare la Constanța durează mai puțin dacă îl străbați prin Budapesta, Belgrad și Sofia.
7. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar puterile care ne-au garantat unirea se întreabă cât de tâmpit este un popor care e în stare să-și trimită copiii pe front pentru a le dinamita mormintele peste 100 de ani.
8. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar fibra intelectuală a poporului român este mai însetată decât o omidă uitată la soare și mai avară decât Hagi Tudose.
9. Peste 50 de zile este 1 Decembrie, iar politicienii se închină la un tablou cu un pui fript.
10. Peste 50 de zile este 1 Decembrie. După un veac de identitate urmează unul de ostilitate. Nimănui nu-i mai trece prin minte să facă un pas spre celălalt decât cu un topor deasupra capului. „Deșteaptă-te, române” rămâne o glumă sinistră, iar singurul moment magic al națiunii este pulverizat de o gașcă de îmbuibați care și-ar vinde mamele să scape de pușcărie, fiicele pentru un post de ministru și sufletul pentru o mână bună la poker. Hai salut! Oameni buni, ce naiba sărbătorim noi peste 50 de zile?"