MENIU

Rareș Bogdan, șocat de postările Oanei-Maria Bogdan de la PLUS

Rareș Bogdan a avut o reacție la scandalul iscat de Oana-Maria Bogdan de la PLUS. Mai exact Oana Bogdan, membru în Consiliul Național al PLUS, a făcut într-o postare pe Facebook apologia renunțării la proprietate.

Realizatorul TV  s-a arătat șocat de postarea tinerei, care era descrisă de Dacian Cioloș drept „genul de femeie de care politica românească are nevoie pentru a căpăta substanță, omenie și justiție”.

 Rareș Bogdan: „Astăzi citind răspunsul unui lider din opoziție, a unei domnișoare, mi-am dat seama din nou că poate n-am fost suficient de direct când am avut lideri din opoziție în platoul meu și când i-am întrebat pe ce parte joacă spuneau că nu s-au consultat cu partidul. Vă rog frumos să vă clarificați.

Ce am citit azi m-a bulversat și șocat. Mi-am dat seama că din țara asta niciodată nu a plecat comunismul. Inițial am crezut că e cantonat în PSD. Așa pare. Dar în același timp trebuie să spun că noi nu putem trăi în kibbutz (n.r.: cf. Dex = gospodărie colectivă agrară în Israel). Nu suntem mormoni. Chiar nu putem face orice în grup. Nu putem mânca toți în cantine. Probabil părinții unora le-au spus ani în șir că de aia sunt săraci că au șefi bogați.

Eu vă spun ceva: de utopiile pe care le-am citit eu azi nici Marx nu era capabil.  Când a scris  Manifestul Partidului Comunist a încercat să anuleze proprietatea. Cum să anulezi proprietatea?! Nici în sistemele preistorice nu a funcționat... Nimeni din zona dreptei nu poate gândi așa. Decât dacă are o neclaritate doctrinară sau cultură politică. Poate învăța. O poate face tot restul vieții, nu-i o problemă asta...  Nu putem trăi în grup, nici să facem sex în  grup și nici să renunțăm la proprietate”, a spus la începutul emisiunii Rareș Bogdan la Realitatea TV.

Iată ce a spus Oana Bogdan: „Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieţii mele“, a scris Oana Bogdan într-un comentariu la postarea lui Cioloș.

Mai multe articole despre:
Cioloş rarees bogdan oana maria plus