MENIU

Rareș Bogdan îi promite lui Carmen Avram sprijin în Parlamentul UE și îl critică pe Macron

<p>Rares Bogdan</p>

Europarlamentarul Rareș Bogdan i-a promis colegei lui de la Bruxelles, PSD-ista Carmen Avram, că PNL o va sprijini în Comisia AGRI, acolo unde liberalii ar urma să aibă un vicepreședinte, scrie EVZ.ro.

Invitat să intervină în emisiunea BeEU, de la Antena 3, europarlamentarul Rareș Bogdan i-a promis lui Carmen Avram că va avea parte de tot sprijinul eurodeputaților PNL din Comisia AGRI.

„Carmen va avea aliați în rândul celor doi europarlamentari PNL care vor face parte din această comisie. Unul dintre ei va fi vicepreședinte al comisiei Agri. Emmanuel Macron reușește cu 21 de europarlamentari să întoarcă Europa cu fundul în sus. Unul dintre proiectele lui va afecta profund România. Fondurile de coeziune vor fi puternic afectate. Sper că nu va putea să își impună punctul de vedere. E rușinos să ai subvenții la hectar mai mici decât oricine. Eu mă voi duce în comisia LIBE și în cea de Afaceri Externe. Va trebui să ne ocupăm foarte serios de cei 750.000 de români din Marea Britanie.”, a declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan a subliniat că europarlamentarii români, indiferent de partidele din care fac parte, trebuie să se ghideze după interesul național și să colaboreze pentru binele României.

Întrebată despre dublul standard aplicat României, Carmen Avram, invitată în aceeași emisiune, a declarat că de vină ar fi președintele Klaus Iohannis, care nu se implică în negocieri.

Mai multe articole despre:
Rareş Bogdan Carmen Avram