MENIU

Rareș Bogdan, despre dosarul lui Vanghelie: Îmi miroase a posibilă răzbunare

Jurnalistul Rareş Bogdan consideră că acţiunea îndreptată împotriva lui Marian Vanghelie ar putea reprezenta o răzbunare a premierului Victor Ponta. Mai mult, realizatorul emisiunii Jocuri de Putere vorbeşte şi despre un posibil nou dosar bazat pe un denunţ.

"Marian Dumitru trebuie spus că era arestat încă din luna septembrie. Deci asistăm la un nou caz construit pe baza unui denunț din partea unei persoane aflate în arest, de luni de zile. Sunt câteva necunoscute aici. Nu s-a vorbit, poate nu s-a dorit să se vorbească despre ele. Acest caz Vanghelie – Oana Mizil a fost început de Parchetul Capitalei, și nu de către DNA. Dacă era început de către DNA, lucrurile aveau o doză mult mai mare de credibilitate. Când e începută de Parchetul Capitalei, de către domnul Bogdan Staicu, aflat în subordinea directă a tripletei Ghiță-Ponta-Nițu, deja îmi miroase a posibilă vendettă politică, posibilă răzbunare, dat fiind că, în acest moment, Marian Vanghelie construia cu Mircea Geoană un partid, care scotea din calcul pe de-o parte UNPR domnului Oprea, iar, pe de altă parte, asigura o majoritate ce putea duce PSD în Opoziție. Lucrul ăsta nu putem să îl neglijăm", a declarat Rareș Bogdan.  

Pe de altă parte, jurnalistul Rareş Bogdan a explicat de ce cazul seamănă cu o posibilă răzbunare.

"Domnul Victor Ponta care nu știe să tacă a oferit o informație oamenilor, dornici de a face analize și a ajunge mai departe decât unele comunicate sau știri pe surse oferite de DNA sau de Parchete, atunci când e ridicat un om. Domnul Ponta s-a grăbit, la o oră de la începerea perchezițiilor, în cazul Vanghelie, să ne spună că doamna Gorghiu și-a pierdut un aliat. Ce a vrut să spună? Cum adică doamna Gorghiu, adică dânsul deja îl vedea pe domnul Vanghelie reținut, arestat, și PSR-ul lui Geoană dezintegrat", a adăugat Rareș Bogdan.