MENIU

Rareș Bogdan, despre cazul Udrea: Vedem putreziciunea statului român. E doar începutul dezvăluirilor

Realizatorul emisiunii "Jocuri de Putere", Rares Bogdan, a declarat, marți, la Realitatea TV, cu privire la noua cerere DNA de ridicare a imunităţii Elenei Udrea pentru încuviinţarea urmăririi penale, reținerii și arestării preventive, într-un nou dosar de corupție, că "vedem putreziciunea statului român și ne dăm seama că, timp de zece ani de zile, în această țară, a fost o adevărată caracatiță a corupției". 

 

Asistăm la un episod terifiant care arată ce se scundea în spatele sintagmei de fostul presedinte “reforma statului”. Dacă vă amintiţi, Traian Băsescu a câștigat alegerile locale și cele prezidențiale, în 2004, cu campania 'arde-i pe corupți' și cu lupta împotriva sistemului lui Adrian Năstase. Iată că, de fapt, “băieții deștepți” din energie erau o parte din diatribele folosite de Traian Băsescu încă de la începuturile campaniei sale, dar nu credea o iotă în ce spune, căci ştia adevărul. Problema băieților deștepți nu a fost rezolvată în sensul legii, timp de zece ani de zile, pentru că Traian Băsescu și-a trimis principala colaboratoare, pe doamna Udrea, să negocieze cu ei, un fapt de o gravitate absolută din care deduce putreziciunea statului român.

Țin minte exact declarațiile pe care Traian Băsescu le făcea la adresa “băieților deștepți” din energie, țin minte declarațiile pe care Traian Băsescu le făcea la adresa camarilei lui Adrian Năstase. Doar că a folosit camarila, pe Dorin Cocoș, din plin, după care nu a făcut altceva decât să-i șantajeze pe “băieții deștepți”. Iar cel mai “deștept” dintre ei era Bogdan Buzăianu. Bogdan Buzăianu este cel care a dat mită prin intermediul Elenei Udrea cinci milioane de euro și alte foloase pentru ca contractul să continue. Vorbim de primăvara lui 2011, în doilea mandat al lui Traian Băsescu, vedem o continuitate a șpăgii și probabil e doar începutul dezvăluirilor.

Dan Ioan Popescu nu este întrebat de nimeni de ce apare pe celebra vitrină de la Bijan, cel mai scump magazin din lume! Un ministru care nu a avut nicio afacere privată! Ministrul Economiei nu a fost întrebat niciodată cum l-a mituit pe Traian Băsescu, probabil tot după modelul Bogdan Buzăianu, ca să fie lăsat în pace, dar apare pe acea vitrină. Timp de 10 ani de zile, la vârful acestei ţări a domnit o adevărată caracatiță mută, dar atât de plină de venin împotriva “băieţilor deştepţi”. Nimeni nu-şi putea închipui că taman preşedintele se poate dedubla într-un asemenea hal. Traian Băsescu a folosit personaje gen Elena Udrea, Ioan Oltean, dar veți vedea legăturile lui cu Victor Ponta pentru a înțelege jocul făcut de cei doi în ultimii trei ani de zile! Vor ieşi la iveală lucruri care ne vor demonstra că, din păcate, în această țară nu putem să mai avem încredere decât în foarte puține instituții: DNA, SRI, Parchete, Armată, Biserică parțial și cam atât.

În această țară e nevoie de o nouă clasă politică, deoarece aceasta de acum este dinamitată. Cum vor explica cei din PDL relațiile pe care le aveau cu Traian Băsescu? Cum vor susţine că nu aveau habar de mizeriile de la ANRP sau din Energie? Diseară vom veni cu dezvăluiri halucinante, cu fapte care vor arăta cum s-au cumpărat instituții media cu bani din șpagă. Veţi fi uluiţi de tipul capitalismului românesc, de câtă ipocrizie zăcea în strădaniile de a fi consideraţi economie funcţională de piață! Vă ofer o mostră din ceea ce veţi vedea diseară: Elena Udrea a alocat bani de la stat, prin Compania Naţională de Investiţii, către BOR, pentru reabilitarea unui paraclis şi a unui turn. Cui? Unei societăţi a BOR care se cheamă Chivotul Mare SRL. Numai că din banii respectivi s-a reabilitat şi vila Sabarel, care a apartinut anterior unei fundatii conduse de Mircea Băsescu. De aici si maxima "Banii Domnului în mana Doamnei". Pentru că nu mă pot abţine, încă una: Buzăianu a fost "indemnat" (a se citi "forţat") să cumpere acţiuni la Evz (de 900.000 plus 3,8 mil eur.) ca răspuns la şantajul cu "baietii destepti". Cu alte cuvinte, pe cand dl. Băsescu ieşea pe ecrane să condamne "baietii destepti", de fapt creştea pretul negociat de acolitii dumisale. Staţi pe-aproape, veţi fi uluiţi!

Mai multe articole despre:
DNA Elena Udrea Rareş Bogdan jocuri de putere