Rareș Bogdan anunță apocalipsa în teritoriu! Toți prefecții și subprefecții, în pericol
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Caracal, că prefecţii şi subprefecţi vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban.
"Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu. Dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin nişte concursuri trucate, dacă s-au dovedit a fi captivi ordinelor primite de la partid şi nu a slujirii cetăţeanului, atunci vor pleca. Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă, vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţii, vrea să atragă competenţii. (...) Ca să fie lucrurile extrem de clare: vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi şi modul în care aceşti oameni au fost angajaţi. Vom face mai mult o redistribuire, pentru că sunt instituţii în statul român unde este penurie de personal, unde e nevoie de angajaţi, şi alte instituţii supraîncărcate", a mai declarat liberalul.
Rareş Bogdan a fost prezent miercuri, la Caracal, unde a participat la o întâlnire cu activul de partid.