RAPPS pregătește o vilă de 2 milioane de euro pentru Klaus Iohannis. Sfidare maximă, în timp ce românii sunt în stradă
În plină criză în care șeful statului nu a reacționat după criza protestelor din țară, Regia Autonomă a Statului pregătește vila de 2 milioane de euro pentru Klaus Iohannis. Este vorba de un imobil de peste 800 de metri pătrați din cartierul bogaților din Capitală. Reședința președintelui este acum renovată, și astfel, cu banii de la Guvern se pregătește cea de-a șaptea casă a lui Iohannis. Potrivit ultimelor scenarii, vila de protocol ar urma să-i ajungă lui Nicoale Ciucă dacă Iohannis ar ajunge la șefia Consiliului European.
Klaus Iohannis ar trebui să primească la terminarea mandatului o vilă de protocol, practic, a șaptea casă a diplomatului. Potrivit unor surse, șeful statului ar putea renunța mai devreme la funcție, în luna mai, atunci când și-ar putea anunța și candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului European.
Deja o nouă locuință a intrat în posesia RAPPS și se fac renovări pe repede înainte. Casa se află într-un cartier de lux din nordul Capitalei, la doar doi pași de Vila Lac, punctul fierbinte al negocierilor politice românești.
Vila de protocol ar putea ajunge însă și în mâinile viitorului președinte al României, cel care îi va lua locul de la Cotroceni lui Klaus Iohannis.
Printre potențialii candidați se numără Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu sau George Simion.
Cele mai mari șanse să ajungă primul la Cotroceni le are însă Nicolae Ciucă, pentru că, în calitate de președinte al Senatului, el este cel care ar asigura interimatul în cazul unei demisii timpurii din partea actualului președinte.