Raport favorabil în comisia juridică: Guvernul poate emite ordonanţe în timpul vacanței parlamentare
Comisia juridică a Senatului a adoptat, luni, un raport favorabil pentru proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare.
Ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, a precizat că proiectul a fost structurat pe zece domenii de abilitare: finanțe publice și economie; dezvoltare regională, administrație publică și fonduri europene; mediu; sănătate; agricultură și dezvoltare rurală; muncă și servicii sociale; cultură și identitate națională; comunicații și societate informațională; transporturi; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
"Ordonanțele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la începutul primei sesiuni ordinare a anului 2018, nerespectarea termenului atrăgând încetarea efectelor ordonanței", a declarat el.
Guvernul a aprobat pe 23 noiembrie proiectul de lege privind abilitarea sa de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice, pe perioada viitoarei vacanței parlamentare.
Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul de lege propune abilitarea Guvernului să emită ordonanțe în perioada cuprinsă între încheierea celei de a doua sesiuni ordinare a anului 2017 și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2018.
Conform sursei citate, în domeniul finanțelor publice și al economiei sunt vizate modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, modificări și completări ale legislației privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și compensarea unor creanțe reciproce între statul român și persoanele beneficiare ale legilor în domeniul restituirii proprietății.
"În ceea ce privește domeniul dezvoltării regionale, Executivul își propune reglementarea unor măsuri în domeniul fondurilor europene nerambursabile, programelor naționale de dezvoltare locală, dar și modificarea și completarea actului normativ privind înființarea Administrației Naționale 'Apele Române', precum și organizarea și publicarea monitoarelor oficiale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale în format electronic. În domeniul transporturilor, Guvernul își propune modificarea și completarea ordonanței privind aplicarea tarifului de utilizare și a traficului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România", se arată în comunicat.
În materie de agricultură și dezvoltare rurală, Executivul propune abilitarea de a aduce modificări și completări ordonanței privind produsele agroalimentare ecologice.
"În privința mediului, Guvernul își propune modificarea și completarea ordonanței de urgență privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene", potrivit aceleiași surse.
În domeniul culturii și identității naționale, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe menționează modificarea și completarea legislației privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, protejarea patrimoniului cultural național mobil și a monumentelor istorice și protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național.
Referitor la comunicații și societatea informațională, Cabinetul Tudose își propune adoptarea unor măsuri privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice. De asemenea, Executivul vrea să fie abilitat să reglementeze unele măsuri în domeniul sănătății și să modifice și să completeze acte normative în domeniul serviciilor sociale.
Sursa: Agerpres