MENIU

Raluca Turcan: PSD şi ALDE, de mână cu cei de la UDMR, ciopârţesc câte puţin Codul Penal

Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, scrie, miercuri dimineata, pe pagina sa de Facebook, ca "observa" ca "cei de la PSD-ALDE, de mana cu cei de la UDMR, nu se pot abtine sa nu mai cioparteasca cate un pic Codul Penal. Sunt incorigibili! Li s-a casunat sa elimine efectiv 'conflictul de interese' din legislatia penala, prin amendamentele admise in Comisia juridica din Camera Deputatilor."

Redăm, în continuare, postarea Ralucai Turcan:

"Observ că cei de la PSD-ALDE, de mână cu cei de la UDMR, nu se pot abține să mai ciopârțească câte un pic Codul Penal. Sunt incorigibili! Li s-a cășunat să elimine efectiv „conflictul de interese” din legislația penală, prin amendamentele admise în Comisia juridică din Camera Deputaților.
Ceea ce au pus în loc este un simulacru de text, imposibil de aplicat, adică o reglementare care are același efect și dacă există și dacă nu. 
Concret, „minunata” majoritate ne propune azi să nu mai fie nimeni sancționat pentru conflictul de interese, și nici pentru vreo faptă sinonimă. De dosarele care se mai află în lucru se alege praful, pentru că nu mai există fapta pentru care au fost făcute cercetările. 
Bineînțeles că pretextul este „punerea în acord cu deciziile CCR”. Realitatea este, ca și la OUG 13, că nu a cerut nicăieri CCR eliminarea conflictului de interese. Atunci au operat noaptea, acum operează ziua, doar că în pași mai mici, împotriva sistemului de Justiție". 

Mai multe articole despre:
UDMR măsuri PSD Raluca Turcan anunţ decizii numiri ALDE