Radu Berceanu, verdict cumplit despre clasa politică: Dacă ies, mor de foame!
Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat în cadrul unui interviu pentru evz.ro, că a fost sunat de foşti colegi pentru a reveni in politică, dar a adăugat că aceştia s-au lăsat păgubaşi, fiind convinşi că nu se va întoarce. Mai mult, acesta a mai spus că dacă unii politicieni vor ieşi din politică, vor muri de foame, pentru că nu ştiu să facă altceva.
Întrebat dacă nu este sunat de alţi colegi, să revină pe baricade, Berceanu a declarat:
"Parcă vorbeam despre aviaţie! Au fost, chiar foarte insistenți, dar s-au cam lămurit şi, majoritatea, s-au lăsat păgubași. Cred că unii vor să fie în politică cu tot dinadinsul pentru că, dacă ies, mor de foame! N-au serviciu, nu știu să facă nimic, n-au știut nici înainte de a ajunge în politică, nu știu nici politică şi nici nu sunt în stare să învețe! Dar în politica românească actuală, merge: cu cât știi mai puțin dintr-un domeniu, cu atât poți să spui mai multe prostii pentru că nu-ți dai seama şi nu te inhibă nimic! Iar când nu știi nimic din niciun domeniu poți să spui toate prostiile fără frică şi cu mult aplomb. Nu te contrazice nimeni pentru că şi ceilalți sunt la fel de “cunoscători”. În stadiul asta este timpul să fii promovat ministru!", a spus Berceanu.