Quintus, despre criza imigranţilor: "E cutremurător. Dar nu putem accepta cote obligatorii"
Preşedintele onorific al PNL Mircea Ionescu Quintus a vorbit, în interviul acordat lui Rareş Bogdan, pentru emisiunea Jocuri de Putere, şi despre criza imigranţilor, analizând fenomenul şi implicaţiile sale.
Mircea Ionescu Quintus a explicat că găseşte cutremurător fenomenul, dar că este de acord cu poziţiile preşedintelui României, Klaus Iohannis şi a premierului Victor Ponta.
"Criza imigranţilor e un fenomen cutremurător: n-am crezut vreodată că este posibil să se reverse nordul şi nord-estul Africii peste mărunţica noastră Europă. Din câte ştiu, marea majoritate a puhoiului acesta care ne sufocă sunt oameni necăjiţi, care au lăsat în urmă tot ca să îşi scape viaţa, să scape de mizerie, să scape de surghiun. E acolo o dictatură politică şi una religioasă. Majoritatea acestora au plecat disperaţi de ce li se poate întâmpla.
Noi suntem un popor creştin şi dogma care ne guvernează este "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". Oamenii aceştia ne sunt aproape, indiferent dacă printre ei s-ar strecura cineva, nu ştiu. Oamenii aceştia ne sunt aproape, dar mai aproapele nostru sunt ai noştri, trebuie să ne gândim ce am putea face şi sunt cu totul de acord cu atitudinea preşedintelui şi a premierului. Nu putem să acceptăm cote obligatorii, pentru că nu aducem nişte mii de oameni aici şi îi lăsăm în voia soartei. Posibilităţile noastre nu sunt ca ale ţărilor bogate. A iubi un apropiat străin mai mult decât pe al tău nu e nici normal şi nici creştinesc.
Nu ştiu ce se va întâmpla: aud că se aşază armate la graniţe, că se ridică ziduri, obstacole, îmi amintesc că erau şi la Canal, nu te puteai apropia că te împuşcau, dar nu îi vor putea împiedica. Problema trebuie rezolvată la cauză, dar cauza Siriei nu e uşor de rezolvat", a concluzionat Quintus la Realitatea TV.