MENIU

Purtătorul de cuvânt al Guvernului va ajunge consul în China

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Viorica Dăncilă, fostul jurnalist Nelu Barbu, a fost numit consul general al României la Shanghai, China.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Viorica Dăncilă, fostul jurnalist Nelu Barbu, a fost numit consul general al României la Shanghai (China), au relatat surse din PSD, scrie Stiripesurse. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Nelu Barbu a fost, în ultima perioadă, jurnalist al Gândul.info. Anterior, a fost prezentator la B1 Tv (2011-2017), editor voce şi prezentator meteo la Antena 3 (2005-2011).

În perioada 2002- 2005 a fost realizator de programe radio şi editor voce la Realitatea TV. În anul 2017 a fost consilierul ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, în Cabinetul Grindeanu.

Nelu Barbu s-a născut în 1982, a absolvit cursurile Colegiului Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Tîrgovişte şi apoi a fost licenţiat al Universităţii Valahia Târgovişte în Drept Penal.

Mai multe articole despre:
purtător de cuvânt Nelu Barbu