MENIU

PSD se pregătește de Congres! Cine va fi noul președinte al partidului

În luna februarie are loc Congresul PSD, în care va fi ales noul președinte al partidului.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului în data de 29 februarie.

În cursă pentru sediul din Kiseleff se vor alinia, cel mai probabil, Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, dar și nume care nu au arătat până acum intenții de a conduce partidul. Sorin Grindeanu, fostul premier, este și el în cărți pentru un post în echipa de conducere, după ce a fost invitat să reintre în partid.

Viitorul congres urmează să aleagă un președinte în locul Vioricăi Dăncilă, care a demisionat ca urmare a pierderii alegerilor prezidențiale.

Cei din PSD spun că la acest congres se doreşte o resetare a partidului. ”Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate şi eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcţia de preşedinte al PSD. Este un gest pe care l-am făcut pentru partid. Consider că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să obţinem un rezultat bun, ca să mobilizăm electoratul, dar acum, în urma discuţiilor, am înţeles că se doreşte o resetare a partidului şi că această resetare presupune o echipă care să preia conducerea partidului, o altă viziune, un alt program”, spunea Viorica Dăncilă după ce a demisionat, funcția de președinte fiind ocupată, interimar, de Marcel Ciolacu.

"Actuala conducere este una interimară. Avem un obiectiv şi un mandat foarte clar de la colegi de a organiza un congres în luna februarie. S-a şi înaintat o dată, o ultimă dată pentru acest congres: 29 februarie. Vom vedea forma congresului, extraordinar sau ordinar, marea majoritate fiind pentru un congres ordinar. Noi, echipa interimară, ne vom face treaba, să fie un congres transparent şi corect. Este mandatul pe care l-am primit, mandatul pe care o să îl duc la capăt în toată această perioadă", a spus Ciolacu.

Întrebat dacă va candida la congres, Marcel Ciolacu a precizat: "Mandatul meu, în acest moment, este de a organiza cel târziu pe data de 29 februarie un congres corect şi transparent, cum au fost toate congresele la PSD. După ce o să fiu sigur că o să duc toate la îndeplinire, o să iau şi hotărârea în ceea ce mă priveşte", a spus liderul interimar al partidului.

El a adăugat că "marea provocare a fost ca această trecere să fie cât mai democratică şi corectă între vechea conducere şi conducerea interimară".

Ultimul congres PSD, la care Dăncilă a fost aleasă la conducerea partidului, în locul lui Dragnea, a avut loc în iunie 2019. 

PSD a avut trei președinți în 2019.

Mai multe articole despre:
congres psd