MENIU

PSD Olt se dezice de Florin Iordache, după gestul obscen din Parlament

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a afirmat că deputatul Florin Iordache, care miercuri a arătat semne obscene în plenul Parlamentului, nu reprezintă organizaţia judeţeană. Liderul social-democraţilor olteni a mai afirmat că nu este „un fan” al lui Florin Iordache, scrie Realitateadeolt.net.

„Nu ştiu ce a făcut Iordache că nu îl urmăresc, nu sunt un fan al său şi nu urmăresc ceea ce face. Dar, în general, acţiunile sale nu mai reprezintă de mult organizaţia Olt”, a declarat Marius Oprescu.

Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a făcut, miercuri, un gest obscen către opoziție chiar în plenul forului legislativ.

S-a întâmplat după un discurs în plen, în care i-a atacat pe parlamentarii USR și PNL pentru criticile pe care le-au adus la modificările legilor justiției.

Opoziția l-a aplaudat ironic după acest gest.

Şi preşedintele PSD Olt, vicepremierul Paul Stănescu, l-a criticat pe Iordache pentru gestul său.

„Din păcate, cred ca a greșit Iordache. Nu se face! Nu suntem la stadion. Suntem în Parlamentul României”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

Mai multe articole despre:
PSD Olt Paul Stanescu florin iordache