PSD și Chirică își plătesc polițele cu vizita lui Iohannis la Iași
Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că social-democraţii vor boicota evenimentul de miercuri seară organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României", la care va fi prezent şi preşedintele Klaus Iohannis. Popa susţine că la eveniment nu au fost invitaţi consilierii judeţeni ai formaţiunii, şi-l acuză pe Mihai Chirica de imaturitate.
Maricel Popa a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că decizia a fost luată în semn de solidaritate cu consilierii judeţeni ai partidului, care nu au fost invitaţi de către Primăria Iaşi la eveniment.
Liderul PSD Iaşi a afirmat că în cursul zilei de marţi, primăria a împărţit invitaţii doar consilierilor judeţeni ai PNL şi PMP, care alături de reprezentanţii PSD participau la şedinţele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, scrie News.ro.
"În semn de solidaritate cu colegii mei, am decis să nu participăm. Vrem să sancţionăm acest derapaj. Primarul Mihai Chirica se comportă imatur", a spus Maricel Popa.
Miercuri, la ora 18:00, preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la evenimentul organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României", la Palatul Culturii din Iaşi.
Conform programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va participa la Ceremonia semnării decretelor de decorare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi şi a Operei Naţionale Române din Iaşi.
De asemenea, va avea loc înmânarea copiei Decretului de promulgare a Legii pentru declararea Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”.