MENIU

PSD, o nouă gafă de comunicare pe Facebook. Induce ideea că Dragnea destabilizează țara

PSD face din nou o gafă de comunicare. De data aceasta vine din partea Organizației Județene din Constanța care, într-o postare pe Facebook, induce ideea că actuala conducere a partidului încearcă destabilizarea țării. 

PSD gafează din nou. "Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Constanța este mai solidară ca oricând cu președintele Liviu Dragnea și conducerea legitimă a partidului, în încercarea de destabilizare îndreptată împotriva unei țări aflate pe drumul său, de succes economic în cadrul Europei unite și construirii unui viitor mai bun pentru cetățenii României."

În ultima perioadă, în mediul online, PSD a făcut mai multe gafe. De mari proporții a fost cea în care mai multe filiale județene au postat în același timp pe paginile de Facebook un colaj în care lansau în mod fals mesajul că Simona Halep a fost huiduită pe stadion, la prezentarea trofeului Roland Garros, și nu primarul Gabriela Firea. Alături de filialele PSD din Giurgiu, Ilfov, Tulcea, Mehedinți a fost atunci și cea din Constanța.

Mai multe articole despre:
PSD Facebook