PSD are un plan prin care încearcă să scape 1200 de aleși local de INCOMPATIBILITATE
În schimbul implicării în campanie, primarii şi preşedinţii CJ ai PSD cer partidului să îi scape de ANI. La o întâlnire în Poiana Braşov, Liviu Dragnea le-a promis week-end-ul trecut că va redeschide urgent discuţia pentru „lămurirea regimului incompatibilităţilor” în care s-ar încadra, din calcule interne, în prezent aproximativ 1200 de aleşi locali - scrie Gandul.
În sprijinul propriilor primari, vicepremierul invocă o scrisoare recentă din partea unui director al Comisiei Europene în care „spune ce spunem şi noi”. Surse guvernamentale au explicat însă pentru Gândul că aceasta a fost urmată de o a doua scrisoare, în care acelaşi director insista că „CE nu sugerează nicio modificare în privinţa regimului incompatibilităţilor” şi că România trebuie să rămână la recomandările din MCV. În ciuda criticilor de la Bruxelles, dorinţa primarilor este însă la un pas de a se realiza. Un proiect de lege al PSD, aflat pe ordinea de zi a Senatului, are toate premisele să fie adoptat rapid pentru a elimina incompatibilitatea primarilor implicaţi în AGA unor operatori regionali.
Ceea ce îi nemulţumeşte pe aleşii locali este faptul că legea actuală le interzice participarea în Adunările Generale ale Acţionarilor ale operatorilor locali de apă, canal sau slubrizare în care cei mai mulţi au intrat, 95 având deja constatată starea de incompatibilitate de către ANI. Între ei: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Constantin Boşcodeală, dar şi foarte mulţi primari de comune, recordul fiind în judeţul Constanţa.
La presiunea primarilor, Guvernul a făcut anul trecut chiar un proiect de ordonanţă care să le permită primarilor şi preşedinţilor CJ să intre în AGA acestor societăţi comerciale de interes local, fiind însă blocat de criticile Comisiei Europene care s-a opus modificării regimului incompatibilităţilor. Ca strategie de rezervă, USL - la acea vreme - a iniţiat şi în Parlament nu mai puţin de 3 proiecte de lege paralele. Dacă cel mai avansat nu a întrunit, în februarie, numărul de voturi necesar în condiţiile crizei din USL, un al doilea vine puternic din urmă fiind în acest moment pe ordinea de zi a Senatului, practic la doar un pas distanţă de adoptare. Pentru a trece, legea are nevoie de 86 de voturi, în condiţiile în care noua coaliţie are susţinerea a 93 de senatori.
Citește mai mult pe Gandul