PSD acuză încălcarea regulamentului, nu recunoaște revocarea lui Dragnea și Iordache
Oficialii PSD au acuzat Opoziția de încălcarea regulamentului Camerei Deputaților și nu recunosc revocarea lui Liviu Dragnea și a lui Florin Iordache de la șefia camerei inferioare, revocare revendicată de PNL, USR și PMP.
PSD susține că președintele Camerei Deputaților poate fi revocat doar la cererea liderului grupului PSD, adică cel care l-a numit, prin urmare, revendicările Opoziției sunt ilegale.
”Azi a fost o zi tristă în Parlamentul României. Din dorința de a schimba o persoană sau mai multe s-a mers cu încălcarea regulilor Parlamentului. Trebuie să respectăm niște norme minimale. Constituție, regulament”, a spus Florin Iordache, după ședința furtunoasă din Camera Deputaților.
Scandal în plen! Opoziţia susţine că Dragnea a fost revocat: "Majoritatea PSD-ALDE nu mai există!”
Liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, a declarat la rândul său că Opoziția „face scenarii” prin propunerile de revocare a lui Liviu Dragnea și Florin Iordache de la conducerea Camerei Deputițlor, adăugând că aceasta încearcă să „ia ostatică sala de plen” a deputaților.
„Este o premieră nedorită a parlamentarismului românesc să asist și să vedem cum un vicepreședinte al Camerei Deputaților preia microfonul fără să conducă ședința, să supună la vot de la sine putere, iar secretar și stenograf să fie liderul de grup, în speța Raluca Turcan, și că vină să citească câte ceva, și dacă asta a ajuns Parlamentul Româneii, și așa se poatră bătălia politică în parlament, ne vom ajusta și vom duce incluiv această bătălie politică, dar este o rușine ce se întâmplă acum.”, a declarat Daniel Suciu, conform Mediafax.