PSD a votat pentru un candidat propriu la prezidențiale, dar vrea susținerea ALDE și Pro România
PSD a votat în CEx să meargă cu un candidat propriu la alegerile prezidențiale din noiembrie. Partidul Social Democrat vrea însă negocieri cu ALDE și Pro România pentru susținere. Despre numele candidaților se va vorbi într-o ședință ulterioară.
Partidul Social Democrat va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale din noiembrie. Decizia a fost votată în Comitetul Executiv al partidului, luni după amiază, anunță Realitatea TV.
Dăncilă după CEx: Eu l-am propus pe Tăriceanu, Partidul nu l-a vrut
Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat luni, după şedinţa Comitetului Executiv, că ea a propus ca partidul să susţină candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale, însă liderii din CEx nu au agreat acaestă variantă.
"Am discutat despre Congresul pentru desemnarea candidatului la prezidențiale. Acest Congres va avea loc pe data de 3 august. Am supus CEX varianta susținerii unui candidat din afara partidului, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu. În urma votului din CEX s-a constatat că Partidul Social Democrat își dorește să meargă cu un candidat propriu, care să fie susținut și de alte partide. Vom avea discuții cu ALDE și Pro România pentru o susținere.”, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul CEx.
CU toate acestea, Dăncilă nu exclude, în continuare, o variantă de colaborare. "Vom discuta cu domnul Tăriceanu pentru o evenutală susţine pentru candidatul PSD, am înţeles că şi dânsul îşi doreşte să candideze, eventual să discutăm o susţinere pentru turul II", a mai declarat Dăncilă.
Gabriela Firea a afirmat că și-a prezentat punctul de vedere în CEx PSD și că discuțiile au vizat rectificarea bugetară și pregătirea congresului PSD din data de 3 august. ”Trebuie să mergem cu un candidat puternic, care să aibă un procentaj mare de încredere în rândul populației pentru că timpul este foarte scurt”, a afirmat primarul Capitalei.
Întrebată cine ia deciziile în PSD, Gabriela Firea a spus: ”Faptul că noi intârziem să anunțăm candidatul la alegerile prezidențiale, poate crea senzația pe care eu am ascult-o la anumite televiziuni că deciziile se iau în alta parte și nu la noi. Și am zis că putem da senzația că așa este dacă nu decidem mai repede candidatul PSD la prezidențiale”.
PSD își dorește însă susținerea ALDE și a Pro România.
Mai mulți lideri PSD ar fi susținut o candidatură comună cu ALDE, în coaliție, dar această tabără a pierdut votul.
ALDE avertizase însă PSD, prin vocea lui Varujan Vosganian, că relațiile din coaliție se vor răci, dacă candidatul comun nu va fi Călin Popescu Tăriceanu.
”Sondajele pe care le avem arată că singurul candidat bine poziționat și cu șanse reale să câștige e Tăriceanu. Dacă PSD ignoră rezultatul sondajelor și încalcă înțelegerile cu ALDE, va trebui să discutăm serios despre viitorul coaliției”, a declarat luni Varujan Vosganian, vicepreședinte ALDE.
Firea atacă pe culoarul către Cotroceni: Nu trebuie să facem figurație la alegeri
El a făcut declarația la finalul unei ședințe ALDE în care mai mulți membri i-ar fi cerut lui Tăriceanu să candideze la prezidențiale.
”În PSD văd că se fac multe nominalizări, unele anecdotice, altele bazate pe ambiții personale. PSD are toată libertatea să-și aleagă propriul candidat, mi-aș dori ca această libertate să aibă drept constrângere înțelegerea cu ALDE”, a mai spus Vosganian.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, cel mai bine plasat politician PSD în sondajele de încredere, dă de înțeles că s-ar putea înscrie în cursa pentru Cotroceni. "Nu ar fi inteligent și corect față de colegi să spun acum da sau nu, vin la toate ședințele CEX, singurii care pot decide sunt membrii PSD, mi-aș dori o discuție cu ei", a spus Firea.
"Vestea bună este că PSD are de unde să aleagă. Vestea proastă este că trece timpul, zilele se scurg, trebuie să recuperăm acest timp pierdut. Celelalte partide au candidați desemnați. Oamenii de stânga din această țară trebuie să fie reprezentați, să nu facem figurație, să bifăm alegerile, ci să ne dorim să câștigăm. Sunt unul dintre membrii PSD care își dorește să câștigăm alegerile prezidențiale", a spus Gabriela Firea.
Scorul pesediștilor analizați în sondajul intern al partidului este dezastruos.
Dăncilă, împinsă să candideze la prezidențiale. Scor dezastru pentru toți pesediștii sondați
Potrivit sondajului intern comandat de PSD, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Mihai Fifor au obţinut procente cât marja de eroare (3%). Eugen Teodorovici abia a atins 5%, în timp ce Viorica Dăncilă se situează între 9-11%, susţin surse din conducerea PSD pentru Adevărul.
Surpriza sondajului e că prezidenţiabilul PSD, oricare ar fi el, nu prinde turul doi. Dintre toţi candidaţii la prezidenţiale testaţi de PSD, în mod ironic, cel mai bun scor l-a obţinut rubrica „altul”: 30%, fără a fi indicată o persoană anume care să înglobeze cerinţele electoratului.
Pe lângă sondajul dedicat exclusiv candidaţilor la Cotroceni, PSD a mai testat, într-un alt sondaj, încrederea în personalităţile partidului. Potrivit surselor citate, Gabriela Firea conduce în clasamentul încrederii cu un procent de peste 30%, fiind urmată de Viorică Dăncilă, care atinge 20%, scorul partidului.
Chiar și așa, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a declarat luni că Vioirca Dăncilă are toate calităţile pentru a candida la alegerile prezidenţiale şi că nu e nevoie de sondaje ca să-ţi dai seama de acest lucru. Cazanciuc a transmis un mesaj şi aliaţilor de la ALDE, amintindu-le că, dacă vor, pot participa la proiectul PSD, dar nu pot pune condiţii.
"Nu cred că cineva se gândeşte în mod serios că PSD nu ar putea intra în turul doi. Cu siguranţă PSD va intra în turul doi ca să câştige alegerile prezidenţiale. Nu împiedică nimeni ALDE să vină împreună cu PSD într-un proiect comun. Dar evident că partidul va trebui să aibă prima opţiune. Dincolo de profilul candidatului - cine ar putea să-l înfrângă pe actualul preşedinte - e vorba şi de o noţiune de aritmetică aici. 'Locomotiva' nu poate fi decât PSD", a declarat Robert Cazanciuc, întrebat de jurnalişti despre scenariile de alianţe şi de candidaţi pentru alegerile prezidenţiale.