MENIU

Antena 3 a intrat în grila de programe a Parlamentului European. Ponta jubilează

Europarlamentarul PSD,  Ioan Mircea Pașcu, a anunțat pe pagina sa de facebook, că de astăzi, Antena 3 a intrat în grila de programe a Parlamentului European, în urma solicitării delegației PSD din PE. Realitatea Tv a rămas în grilă, nefiind înlocuită, așa cum au propus cei din PSD, dacă nu era posibil ca Antena 3 să fie adăugată. Premierul Victor Ponta a jubilat, pe Facebook, la aflarea veștii.

”De azi, Antena 3 este al treilea post TV din Romania inclus in grila interna a Parlamentului European, alături de TVR international si Realitatea. 
Dl Preda, intr-un gest de fronda destinat exclusiv consumului mediatic, a cerut ca postul sa nu fie inclus pe aparatul TV din cabinetul sau. 
Nu știu dacă tehnic, acest lucru este posibil. 
Nu este mai simplu sa nu comute pe postul respectiv? 
Sau poate ca nu are încredere ca va rezista tentației si, pe ascuns, când e singur, va comuta totuși pe Antena 3?
Este Dl Preda ca fumătorul înrăit care, neputând rezista tentației, cere sa nu ii dea nimeni țigări!?”, a scris Pașcu, pe facebook.

Și Victor POnta a salutat, pe FAcebook, decizia PE. "Un act de dreptate și normalitate în Parlamentul European (dreptul postului care este nr. 1 la audiență în competiție cu cel care este nr. 1 la datorii la stat!). Felicitări europarlamentarilor români pentru inițiativă!", a scris Ponta. 

Reamintim că europarlamentarul Cristian Preda a dezvăluit, în aprilie, pe contul său de Facebook, că pesediștii din Parlamentul European vor introducerea Antenei 3 în grila de programe tv recepționate în birourile de la ‪PE‬. REALITATEA TV și TVR internaţional sunt posturile care se prindeau până acum. 17 europarlamentari au semnat deja solicitarea. 

"Pesediștii lucrează din greu la Bruxelles: ultima lor inițiativă este introducerea Antenei 3 în grila de programe tv recepționate în birourile de la ‪PE‬. Până acum, se prindeau Realitatea tv și TVR international, iar numărul canalelor e limitat pentru România la 2. Pesediștii nu mai suportă probabil să fie departe de Antena 3, când vin la Parlament, așa că au semnat o petiție prin care cer să-i vadă zilnic pe Mircea Badea & co. E neîndoielnic că nu diar românii, ci toți cetățenii europeni vor fi mult mai bine reprezentați dacă Daciana aude permanent glăsciorul Danei Grecu, iar Grapini - șoapta lui Gâdea!", scrie Preda.

Europaralamentarul a publicat şi lista cu semnături pentru această iniţiativă. Printre semnatari, se numără Daciana Sârbu, Norica Nicolai şi Maria Grapini.

La scurt timp, Cristian Preda a declarat, în direct la Realitatea Tv, că în opinia sa, parlamentarii PSD sunt deranajați de faptul că Realitatea Tv nu este angajată politic: 

”Este cred foarte simplu. Antena 3 este un post de partid, nu este un post jurnalistic, deținătorul lui este închis pentru corupție, și este evident ca nu se poate desprinde de acetsa. Nu cred că asta este problema, să vină să vadă Antena 3 în birourile de la Bruxelles, mă gândeam că vin să lucreze în comisii. Sunt 17 deputați care au cerut, 15 dintre ei sunt de la PSD, unul este Mircea Diaconu, care este invitata permanent la Antena 3. Și Norica Nicolai. Realitatea Tv nu este angajată politic, și cred că asta îi deranjează”, a spus Cristian Preda.

La rândul său, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan spune că nu a fost consultat de colegii săi când s-a luat această decizie.

"E un gest pripit pentru că dacă s-ar fi dorit sa aiba si Antrena 3 la Bruxelles era o discutie si dacă m-ar fi intrebat si pe mine le-as fi spus ca se vorbește despre largirea canalelor. Dacă e doar o incercare de a inlocui Realitatea cu Antena 3 pentru ca e mai pe placul unora Antena 3 decat Realitatea e o greseala pentru că, noi, ca oameni politici, nu ar trebui sa arbitram ce se intampla pe piata media".