MENIU

Prună, despre ordonanța interceptărilor privind SRI: Discuția despre drepturi e un lux teoretic

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a făcut o serie de precizări, în cadrul unei postări pe contrul său de Facebook, cu privire la ordonanța adoptată de Guvern, vineri, privind interceptările. Prună a ținut să puncteze faptul că "discuția despre drepturi e un lux teoretic" în contextul unei urmăriri penale și o combatere a infractionalității slabe.

"Cateva clarificari esentiale, tot pentru formatorii de opinie


1. Ordonantele de urgenta sunt acte cu putere de lege
2. OUG adoptata vineri nu restrange drepturi si libertati, ci tocmai le face efective. Cu o urmarire penala si o combatere a infractionalitatii slabe, discutia despre drepturi e un lux teoretic.
3. SRI nu a primit absolut nicio competenta pe care nu o avea pana la decizia 51/2016 a CCR. Competentele sale de cercetare penala speciala dupa OUG sunt exclusiv limitate la punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica pentru infractiuni din titlul X din Codul Penal si terorism. Pentru toate aceste infratiuni urmarirea penala este proprie, i.e. exclusiv la procuror, la nimeni altcineva - nu politist fie el si judiciar, nu alt organ de cercetare penala speciala. Romania nu face aici nicio exceptie. Celor care invoca incorect exemplul altor state membre, le sugerez sa se uite la agenda europeana pe JAI
4. Aceasta OUG este o solutie provizorie, dar necesara, data fiind decizia CCR care impunea de pe o zi pe alta o solutie. Ea nu exclude, ci deschide dezbaterea publica necesara despre ce solutie alege societatea romaneasca.

Cu titlu personal, mi se pare suprarealist sa vad reactiile unor fosti inalti demnitari, care stiau exact cum stau lucrurile de vreo 10 ani incoace, le-au girat ca acum sa le denunte comme du jamais vu, ale cavalerilor luptei anti-coruptie institutionali sau din societatea civila care stiau de asemenea si nu au gasit temei sa se desparta in tot acest timp. Nu e bai, adevarul separa intotdeauna apele.

In fine, sunt fericita ca decizia CCR a creat bresa detasarii politiei judiciare in parchete. E un inceput;-)", scrie Prună pe contul său de Facebook.

 

Cateva clarificari esentiale, tot pentru formatorii de opinie1. Ordonantele de urgenta sunt acte cu putere de lege2....

Posted by Raluca Alexandra Prună on Sunday, 13 March 2016

 

Ordonanța interceptărilor, adoptată de Guvern. Prună: 120 de polițiști judiciari vor fi detașați



Reamintim că Executivul a adoptat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat favorabil proiectul. Anunțul a fost făcut de către ministrul Justiției, Raluca Prună, în cadrul unor declarații de presă susținute la Palatul Victoria. Concret, de acum înainte, procurorii vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod 'nemijlocit' infrastructura Serviciului Român de Informații, pe care SRI va fi obligat să o pună la dispoziţia procurorilor, Ministerul Public va putea face interceptări, alături de DNA și DIICOT, iar câte 40 de agenți de poliție judiciară vor fi detașați la structurile de parchet, potrivit Realitatea TV.

 

 

Mai multe articole despre:
SRI Raluca Pruna OUG interceptarilor