MENIU

Protestele AUR și REPER în fața sediilor PSD nu sunt autorizate. Ce le-a transmis Jandarmeria celor 2 partide?

Formațiunea AUR a fost implicată în mai multe proteste neautorizate

Protestele anunțate de partidele AUR și REPER, în acceastă, seară nu sunt autorizate, a anunțat Realitatea Plus. Jandarmeria face apel la colaborare pentru desfășurarea fără riscuri a manifestărilor. Partidele conduse de George Simion și Dacian Cioloș vor să protesteze în fața sediilor PSD , inclusiv în Capitală. 

Jandarmeria atrage atenția că nu sunt îndeplinite obligaţiile privind declararea şi avizarea adunărilor publice, conform prevederilor legale.

„În acest context, deşi organizarea celor două adunări publice nu respectă condiţiile legale mai sus explicate, subliniem importanţa unui dialog şi a unei bune colaborări între organizator, participanţi şi forţele de ordine, în vederea desfăşurării acestora fără riscuri în planul ordinii şi siguranţei publice”, arată sursa citată.

AUR a anunţat că va organiza un protest împotriva comasării alegerilor locale cu alegerile europarlamentare în Piaţa Victoriei, la care urmează să participe preşedintele AUR, George Simion, şi candidatul partidului a Primăria Capitalei, Mihai Enache.

Protestul organizat de AUR, la nivel național, de la ora 18:00, este un "priveghi simbolic la moartea democrației, ca răspuns la tentativa neconstituțională a PSD de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale", a transmis formațiunea într-un comunicat.

Liderii mai multor filiale AUR din țară au anunțat că membrii și simpatizanții partidului, alături de cetățeni, vor aprinde lumânări în fața sediilor PSD, în "memoria democrației pe care Marcel Ciolacu și actuala coaliție au omorât-o“.

Și formațiunea lui Dacian Cioloș, REPER, a informat că va organiza un protest miercuri la sediile centrale ale PSD şi PNL, susținând că este momentul ca aceste două partide „să îi asculte pe români”

Mai multe articole despre:
proteste neautorizate AUR REPER Simion Ciolos