MENIU

Protest extrem al unui primar în fața Ministerului Sănătății

Lucian Morar (PMP), primarul oraşului Ulmeni, judeţ Maramureş a intrat în greva foamei, în fața Ministerului Sănătății. El solicită Ministerului un centru de ambulanță pentru orașul său și arată că se fac demersuri încă din 2011 pentru rezolvarea situației.

”Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni, judeţ Maramureş se instalează în faţa Ministerului Sănătăţii pentru un altfel de protest. Unul radical şi, totodată, periculos pentru sănătatea lui. Hotărârea lui este definitivă: GREVA FOAMEI!!! Primul primar care face acest gest extrem. Acasă, soţia lui, însărcinată în aproape 5 luni, este extrem de îngrijorată! El, în Bucureşti, cu o stare psihică bună, luptă pentru comunitatea lui! Luptă pentru oamenii pentru care, din anul 2008, a făcut tot posibilul pentru a le fi mai bine.

File de război - Episodul 1

În oraşul Ulmeni a existat stație de ambulanță, încă de pe vremea când era comună, iar în anul 2005 a fost desființată. Orașului Ulmeni, județul Maramureș îi sunt arondate un număr de 7 sate: Tohat, Chelința, Țicău, Arduzel, Someş-Uileac, Vicea, Mânău, iar pe traseul Baia Mare - Ulmeni nu există nici o substație a Serviciului de Ambulanță Maramureș, care să deservească cu maximă operativitate urgențele din orașul Ulmeni și localitățile mai sus menționate. Mai mult decât atât, nu există nici un spital în această parte a zonei Someș – Codru, cea mai apropiată unitate spitalicească fiind la Baia Mare, la o distanță de aproximativ 50 km.

“Sunt siderat de decizia Ministerului Sănătăţii, comunicată public prin canalele media județene cu prilejul inaugurării Laboratorului de Radioterapie cu Energii Înalte, de a înființa o stație de ambulanță în comuna Ariniș, județul Maramureș, în condițiile în care U.A.T. ORAȘ ULMENI a început acest demers justificat în anul 2011 și nu a primit răspuns favorabil. Am transmis solicitări privind înființarea unei stații sau substații de ambulanță în orașul Ulmeni, județul Maramureș, începând cu anul 2011, înregistrate cu nr. 2111/10.03.2011, nr. 3893/09.06.2011, nr. 3657/17.06.2015, nr. 3621/17.10.2015 (le anexăm prezentei)” – Lucian MORAR, primarul oraşului Ulmeni.

Comunitatea din Ulmeni are un număr de 7.474 persoane, din care 1.750 sunt de naționalitate maghiară și aproximativ 1.900 sunt persoane de etnie romă. Comunitatea romă se confruntă cu următoarele situații: diferite dizabilități, boli cronice, boli aflate în faze terminale care necesită tratamente paleative, graviditate, vârsta a treia, vârsta sub 5 ani, familii monoparentale, persoane singure, care solicită foarte des serviciul de ambulanță. Încă din Antichitate, oamenii au fost supuși discriminării, deși Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 proclamă în primul articol faptul că “Toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și drepturi.” Comunitatea de naționalitate maghiară și etnie romă, în calitatea lor de membri ai societăţii, are dreptul la securitatea socială, sunt îndreptățiti ca prin efortul naţional să obţină realizarea drepturilor sociale, indispensabile pentru demnitatea şi libera dezvoltare a personalităţii lor. Cine decide care este nivelul „calității vieții” necesar pentru a avea drepturi egale?

Numărul mare de solicitări existente în orașul Ulmeni și mai ales din rândul comunității rome, susțin oportunitatea înființării unei substații de ambulanță în orașul Ulmeni pentru a se putea interveni cu cea mai mare promptitudine la solicitările din zonă. Urmare a celor precizate mai sus, pentru a reduce timpii de intervenție și pentru încadrarea în limitele prevăzute în normele legale (Legea nr.95/2006, Titlul IV și normele de aplicare a acesteia) se impune ca o necesitate majoră înființarea unei substații de ambulanță în orașul Ulmeni, care să activeze în flux continuu.

„Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, constat profund revoltat, faptul că s-a luat decizia înființării unei stații de ambulanță în comuna Ariniș, în condiţiile în care U.A.T. ORAȘ ULMENI a solicitat, începând cu anul 2011, acest lucru. Doresc să resping confuzia voit indusă că totul se reduce la poziţionări politice, ideologice și/sau etnice diferite și că acesta ar fi motivul înființării unei stații de ambulanță în comuna Ariniș și nu în orașul Ulmeni.

Înființarea unei substații de ambulanță în orașul Ulmeni este de o importanță deosebită pentru asigurarea premiselor necesare de performanță a activității medicale din județul Maramureș. Argumentăm solicitarea noastră și prin adresele nr. 2243/22.06.2015 și nr. 2407/01.07.2015 transmise de Serviciul de Ambulanță Județean Maramureş către Direcția de Sănătate Publică a județului Maramureș și Ministerului Sănătății (în anexă).

Se ridică întrebarea? Care este pragul de la care o comunitate „are valoare” și, în plus, nu „consumă inutil” resurse publice? Solicit Ministrului Sănătații, să își clarifice public poziția referitoare la aprobarea înființării substației de ambulanță în comuna Ariniș și NU în ORAȘUL ULMENI. Întăresc acest aspect făcând mențiunea că celelalte 6 substații de ambulanță din județul Maramureș funcționează în Municipiul Sighetu Marmaţiei și în orașele Borșa, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Seini și Șomcuta Mare. Concluzia este una singură! Orașul Ulmeni este singurul oraș din această zonă a județului Maramureș, care are în componență 10 comune, și ar fi o premieră nefericită înfiinţarea unei substații de ambulanță într-o comună (Ariniș) și nu în singurul oraș al acestei zone Someş - Codru.

De astăzi, voi sta aici în faţa Ministerului Sănătăţii, protestând în GREVA FOAMEI, în speranţa că atitudinea dumneavoastră se va schimba în sensul de a veni în sprijinul nostru şi de a înfiinţa o substaţie de ambulanţă în oraşul Ulmeni şi nu în comuna Ariniş. Demersul meu are în vedere respectul pentru comunitate şi se plasează dincolo de poziţionări şi opţiuni politice și/sau etnice”, arată Lucian Morar, primarul oraşului Ulmei, judeţ Maramureş.

Mai multe articole despre:
greva foamei Lucian Morar primar ulmeni