Proiectul de lege privind interzicerea tigărilor cu arome a primit undă verde în comisie
Proiectul de lege care prevede interzicerea tigărilor cu arome a primit aviz pozitiv în Comisia pentru drepturile omului a Senatului, informează Realitatea TV.
Parlamentarii vor interzicerea tigărilor cu arome. Guvernul a trimis la Parlament un proiect de lege pentru implementarea unei directive europene, țigările cu arome urmând să fie interzise din 20 mai 2020 în toate ţările UE.
„Sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum şi nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotina şi monoxid de carbon. Prin urmare, va fi interzisă punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat care au o aromă caracteristică. Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurina şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice", anunţa Executivul prin intermediul unui comunicat de presă, la finele lunii februarie.
„Prin această lege ne asumăm şi formal termenul de 20 mai ca termen de implementare a Directivei europene 40 din 2014. Sigur, legea merge în Parlament şi va intra în dezbatere parlamentară cu acest termen asumat de Guvernul României", declara, la acel moment, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Între timp, au mai ramas două zile până când fumatul va fi interzis în spaţiile publice închise, precum şcoli sau spitale, dar şi la locul de muncă şi în baruri.
Aceia care nu vor respecta legea vor fi sancţionaţi: persoanele fizice riscă amenzi între 100 şi 500 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendaţi cu până la 15.000 de lei sau pot fi chiar obligaţi să închidă localul, dacă nu se află la prima abatere.
Pe de altă parte, la terasele aflate în aer liber, fumatul va fi permis, potrivit deputatei PSD, Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii anti-fumat. În ceea ce priveşte fumatul pe plajă, spre exemplu, aceasta a arătat că vor trebui stabilie anumite norme în acest sens.
"Aş vrea să mulţumesc celor care au susţinut iniţiativa - şi nu sunt puţini -, iar societăţile medicale militează de ani întregi pentru această lege... Dar iată că abia acum am reuşit să o avem. E un pas mare în ceea ce priveşte protejarea sănătăţii tinerei generaţii", declara Cristea la Realitatea TV.
De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Sesizarea depusă la Curtea Constiuţională, semnată de 33 de senatori
33 de senatori depuseseră, pe 21 decembrie, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Semnatarii contestaţiei susţineau că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale "nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»".
În documentul înaintat Curţii Constituţionale se preciza că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.
Iniţiatorii sesizării susţineau, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.
Potrivit unor surse politice, citate de Mediafax, contestaţia legii antifumat depusă la Curtea Constituţională este semnată de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobritoiu (PNL), Lucian Şova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.
În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.