MENIU

Proiect de lege: Un deputat PNL vrea deconspirarea întregului personal al Securității

O iniţiativă legislativă privind deconspirarea întregului personal al Securităţii, ofiţeri, colaboratori, informatori, prin publicarea listei cu toate persoanele care au făcut parte din această structură, fără un caracter punitiv, a fost depusă în Parlament.

Inițiativa a fost depusă de către deputatul PNL Dan Cristian Popescu, care a afirmat că, în prezent, în arhivele SRI şi SIE se mai află aproximativ 100.000 de dosare ce privesc personalul din Securitate.

Proiectul de lege a fost depus miercuri la Camera Deputaţilor şi se referă la deconspirarea activităţii întregului personal al Securităţii (ofiţeri, colaboratori, informatori) ca aparat ideologic al regimului comunist în România, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, scrie News.ro.

Proiectul prevede desecretizarea dosarelor fostei Securităţi comuniste din România din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în prezent în arhivele SRI, SIE şi Ministerului Apărării Naţionale, dar care nu au fost predate până în prezent Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitaţii (CNSAS). 

Iniţiativa mai stipulează că, în termen de 60 de zile de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial, instituţiile care deţin în arhivele proprii documente referitoare la personalul (ofiţeri, informatori şi colaboratori) care a făcut parte din fosta Securitatea să desecretizeze şi să predea dosarele către CNSAS.

Mai multe articole despre:
proiect de lege SRI SIE desecretizare