Profesorii primesc bonusurile de 500 și 1.500 de lei, Când ajung banii pe card?
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la Palatul Victoria, că Guvernul va aproba plățile necesare primelor pentru profesori, precum și un proiect pentru prelungirea plafonării RCA.
„Fiindcă astăzi este Ziua Mondială a Educației, avem un proiect care confirmă că educația reprezintă o prioritate a guvernării! Alocăm din Fondul de Rezervă banii necesari pentru ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să asigure personalului din educație voucherele educaționale. Ne respectăm, astfel, promisiunile făcute sindicatelor! Este vorba de plata primei de carieră didactică de 1500 de lei și a primei de carieră profesională de 500 lei”, a declarat Ciolacu.
„Aprobăm astăzi și proiectul de hotărâre prin care prelungim, până la finalul anului, plafonarea tarifelor RCA. Este o decizie justificată fiindcă actuala plafonare a tarifelor RCA expiră pe 10 octombrie. Dacă nu continuăm plafonarea, vor creștere tarife în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă”, a adăugat șeful Guvernului.