MENIU

Profesor universitar doctor chirurg şi docent, cercetătoarea Raluca Turcan

Să nu vă grăbiţi să vă programaţi la chirurgul Raluca Turcan! Este o glumă. Mai corect spus, o ironie. Doamna nu operează decît în Parlament şi pe la PNL şi, foarte rar, pe la Cotroceni. Nu ştie o iotă de chirurgie, nici de medicină, chiar dacă, mai nou, doamna se arată ca fiind noua fluierice de comandă şi arbitraj guvernamental în domeniul sănătăţii.

Raluca Turcan a învăţat ceva finanţe de la cît ştia Theodor Stolojan şi cînd a răspuns la telefon în numele acestuia şi oarece drept de la Valeriu Stoica, cînd şi cînd. Și a mai ciugulit ceva ştiinţe de toate felurile de pe la ruşi. Dar medicină, nici o boabă! Aspirină, vitamina C, carmol, apendicită şi botox. Cam atît! Ludovic Orban pe cînd vorbea liber (martie -2006) a făcut un apropos la promovările prin paturi (pe post de masterate!) dar, de bună seamă, este de necrezut aşa ceva sau dacă este adevărat atunci măcar nu prea este de spus în public.

Ei bine, gînditoarea într-ale medicinei, Raluca Turcan (în alte mandate a fost specialistă politică în cultură şi mass-media), s-a înfipt acum în domeniul sănătăţii. Luni spre seară, a luminat fulgerător procesul de formare a medicilor specialişti, zicînd:

„Rezidenţiatul s-a desfăşurat fără probleme, în condiţiile în care a fost crescut numărul de locuri şi, de asemenea, mâine, evaluăm elaborarea unei ordonanţe de urgenţă cu privire la desfăşurarea Rezidenţiatului în toate spitalele din România. Până în momentul de faţă, asistam la monopoluri legate de Rezidenţiat în doar câteva centre universitare. Prin ordonanţa pe care intenţionăm să o dăm mâine, practic, permitem şi Spitalului Militar, spitalelor militare din ţară, spitalelor judeţene, spitalelor private să poată să desfăşoare programe de Rezidenţiat, astfel încât tineri care sunt finanţaţi prin locurile obţinute la Rezidenţiat să poată să facă practică în spitale, să poată să îşi pună la dispoziţia sistemului medical românesc cunoştinţele şi munca pe care pot să o depună„, a zis Turcan, la sfîrşitul unei şedinţe a PNL.

Mai multe pe cotidianul.ro.

Mai multe articole despre:
Raluca Turcan