MENIU

Principesa Margareta preia prerogativele Casei Regale

<p>Principesa Margareta preia prerogativele Casei Regale</p>

Principesa Margareta, Custodele Coroanei, după ce Regele Mihai a anunţat astăzi că se va retrage din viaţa publică, s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Este prima fiica a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. Alteţa Sa Regală este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia.

Principesa Margareta a fost implicată, înainte de 1989, în proiecte ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

În august 1989, când devenea evident că ceva avea să se schimbe în sfarşit în Europa de Est, Principesa Margareta părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României.

Regele Mihai, diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat. Se retrage din viața publică

Pricipesa Margareta sosește în țară pe 18 ianuarie 1990. În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale.

Pricipesa Margareta a însoţit pe Regele Mihai în turneele susţinute în 1997 şi 2002 pentru sprijinirea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană, conform informaţiilor publicate pe site-ul Casei Regale. 

Principesa Moștenitoare şi Principele Radu s-au căsătorit la 21 septembrie 1996. Din 2001, locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Principesa Moștenitoare este decorată cu Marea Cruce a Ordinului Carol I (1996), Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2011), Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003), Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze (2009) şi Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012).

Pricipesa Margareta este Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara și al Universității din Pitești.

Regele Mihai I: istoria fabuloasă a unui suveran

Principesa Moștenitoare este președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, preşedintele “Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin” (care are ca scop crearea unui model de dezvoltare rurală şi de atragere a investiţiilor străine) al şi preşedintele de onoare al “Fundaţiei Atletismul Românesc”.

Din iunie 2005, în Bucureşti funcționează Şcoala gimnazială “Principesa Margareta”.