MENIU

PRIMELE URIAŞE REVIN LA ASF: Angajaţii vor obţine prime de performanţă şi de merit

PRIMELE URIAŞE REVIN LA ASF: Angajaţii vor obţine prime de performanţă şi de merit
<p>PRIMELE DE LA ASF</p>

Autoritatea de Supraveghere Financiară recidivează. Dacă la începutul anului instituţia era zguduită de scandalul salariilor uriașe primite de soţiile politicienilor angajaţi acolo, noua conducere a introdus alte prime, deşi promisese că va tăia din veniturile nesimţite. Argumentul preşedintelui ASF: angajaţii trebuie, totuşi, stimulaţi. 

La începutul lunii trecute, printr-un comunicat, preşedintele ASF sublinia că în acest an, salariaţii autorităţii nu au obţinut prime de Paşte şi nici prime de vacanţă şi că întregul sistem de prime va fi reanalizat în septembrie. 

Se pare însă că membrii Consiliului ASF n-au avut răbdare până la toamnă. Aşa că au bătut, deja, în cuie noile prime. Documentul intră în vigoare în august. 

În ultima şedinţă a consiliului ASF s-a votat toţi angajaţii să primească o primă la sfârşitul anului. Un fel de al 13-lea salariu. În plus, se vor da prime pentru proiecte speciale cu impact în activitatea ASF. În document nu se specifică despre ce fel de proiecte este vorba. 

"Avem două colective care au muncit foarte bine, foarte serios. După cum ştiţi şi raportul pe care l-am prezentat la Parlament este făcut de un colectiv sârguincios care au muncit două săptămâni şi au făcut o treabă bună", a declarat Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.

Şi fostul preşedinte interimar al ASF, Daniel Dăianu, care din toamnă va face parte din echipa Băncii Naţionale, este de părere că angajaţii Autorităţii au nevoie de stimulente ca să facă performanţă. Dăianu a încasat şi el prime substanţiale de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. 

"De pildă, în BNR este introdus un sistem care încearcă să diferenţieze între cei care lucrează acolo şi cred că este oportun să se întâmple şi în autotitate", spune Dăianu. 

"Nu există criterii clare cu privirea la alocarea acestor bani. Deci publicul nu cunoaşte modul în care se face execuţia bugetară şi care permite acordarea acestor bonusuri. Al doilea aspect este că indicatorii de performanţă trebuie aplicaţi doar personalului de execuţie care se ocupă de controale, nu şi pentru conducerea ASF-ului. Organizarea internă şi modul de organizare al ASF a rămas acelaşi", a declarat economistul Laventin Ionescu.
 
Mişu Negriţoiu a fost numit la conducerea ASF, după scandalul salariilor uriaşe din instituţie, tocmai pentru a rezolva această problemă. Salariul unul director din cadrul ASF ajunge la opt, nouă sau chiar 12.000 de euro pe lună.