MENIU

Primele reacții ale PSD în "marțea neagră" sunt halucinante

Liderii PSD au păstrat o tăcere asurzitoare după adoptarea în ședință de guvern a OUG privind modificarea codurilor penale. Există însă două voci care au comentat mișcarea guvernului.

Prima reacție a fost cea a Doinei Pană. Vicepreședintele PSD a declarat, marți seara, la Digi24, că amendarea Codului penal era o urgență maximă și, personal, susține modul în care Guvernul a ales să o facă, prin ordonanță de urgență.

Întrebată care a fost motivul pentru care proiectele au fost adoptate de guvern la o oră așa de târzie, Doina Pană a spus că la acea oră s-a terminat ședința de guvern, care nu s-a putut ține mai devreme din cauza avizului pe buget așteptat de la CSAT. „Odată cu adoptarea bugetului, s-a adoptat un proiect de lege pentru transporturi și cele legate de justiție”, a adăugat vicepreședintele PSD.

„Prin acest pachet de măsuri noi evităm să primim acea condamnare la CEDO, care ar fi fost foarte costisitoare și nedreaptă pentru românii care nu sunt închisori”, a punctat Doina Pană.

O altă poziție a venit tot marți seară pe Facebook de la senatoarea PSD Gabriela Crețu. Prima scuză găsită de aceasta: problemele de comunicare ale ministrului Justiției. 

"1. Ministrul Iordache e prost comunicator. Evident!", a spus Crețu, care apoi s-a lansat într-o explicație complicată despre ordonanțele de urgență, folosite și de alte guverne, și a cerut socoteală zecilor de mii de protestatari pentru că nu au ieșit și cu alte ocazii.

"2. Ordonanțele de Urgenta ale Guvernului sunt - în general și nu doar din punctul meu de vedere - o abuzare a puterii legiuitoare de către executiv, chiar dacă orice OUG este aprobată sau respinsă printr-un proiect de lege ulterior adoptării sale. De acord!
Practica încetățenită a ordonanțelor afectează democrația. Nici intr-un caz nu afectează statul de drept - rule of law - adică! Cum statul de drept nu a fost afectat de asumarea răspunderii pe Codul Penal în timpul guvernului Boc. Ni s-a spus chiar că a fost întărit!
Să înțeleg că au ieșit oamenii în stradă ca să apere Parlamentul și dreptul său de a legifera de la A, la Z?! Mă îndoiesc!
Au ieșit să se bucure că zecile de prevederi neconstituționale descoperite deja în Codul Penal au fost eliminate?! Mă îndoiesc!
Există interese care vor să alimenteze ura românilor împotriva românilor... Să incite la violență, nu la nesupunere civică...
Există interese să se destabilizeze una dintre societățile încă în stare de echilibru, lăudată de mulți pentru asta...
Sunt aceste interese și ale noastre?! Este acesta interesul public?! Vă rog să reflectați! Dacă vreți să fiți complici! La ceva mult mai grav decât niște (posibile) măgării pe care unii le invocă pe aici...", a scris Crețu.

 

Mai multe articole despre:
Doina Pană Gabi Cretu