MENIU

Primele probleme pentru românii din diaspora înaintea alegerilor europarlamentare 2019

Primele probleme pentru românii din diaspora înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

În Suedia, una dintre secţiile de votare a fost anunţată la o adresă greşită de către Ministerul de Externe. Pentru a îndrepta eroarea, conaţionalii noştri vor să stea în ziua alegerilor în faţa adresei greşite pentru a-i îndruma pe alegători la locaţia corectă. La solicitarea postului nostru, MAE a precizat că problema a fost cauzată de o regretabilă eroare umană.

În Suedia, autorităţile române îi induc în eroare pe oameni în privinţa secţiei de votare din Malmo. Ambasada României a publicat pe Facebook o adresă, în timp ce Ministerul de Externe i-a trimis pe votanţi la o altă locaţie. O eroare care îi costă bani şi timp pe românii din Suedia.

După mai multe zile, adresa a fost corectată pe site-ul Ministerului de Externe. Românii din Suedia acuză însă faptul că mulţi alegători ar putea să nu mai ajungă la locaţia corectă pe 26 mai.

Situaţia i-a şocat şi pe turiştii români din Suedia.

Potrivit românilor din diaspora, situaţii asemănătoare ar fi fost anunţate şi în alte oraşe, precum Zurich, Stockholm şi Barcelona.