MENIU

Primarul din Botoșani care a umplut orașul de flori pentru amantă vrea un nou mandat. Andrei Cosmin, acuzat că a fraudat concursuri de angajare

Primarul devenit celebru după ce a umplut orașul cu florile preferate ale amantei vrea un nou mandat la conducerea municipiului Botoșani! Social-democratul Andrei Cosmin și-a depus candidatura, deși încă se află sub control judiciar. Totul după ce, în urmă cu doar două luni, DNA Suceava a descoperit că și-ar fi angajat amanta pe un post de consilier cu grad profesional superior, deși aceasta nu avea expertiza necesară. 

Edilul Cosmin Andrei și-a înregistrat dosarul de candidatură la Biroul Electoral al municipiului Botoşani, unde a declarat că este recomandat de faptele sale. Procurorii DNA au decis pe 2 aprilie să îi prelungească măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru acte de corupție.

Primarul PSD ar fi fraudat mai multe concursuri de angajare în anul 2021. Edilul și-ar fi adus amanta în primăria pe care o conduce. Cel care le-a dat de veste procurorilor DNA despre manevrele primarului ar fi chiar soțul înșelat.

"Eram plecat la muncă și soția început o relație cu domnul primar, care a durat aproape doi ani de zile", a spus soțul.

Audiată de procurorii DNA, femeia a recunoscut că a primit răspunsurile examenului de la primarul municipiului, cu care se afla în relații apropiate. 

Câți bani a aruncat pe plante primarul amorezat din Botoșani. Edilul îndrăgostit a umplut orașul cu florile preferate ale amantei - FOTO