Primarul comunei Jilava, aflat în arest preventiv, trimis în judecată de DNA
Adrian Mladin, primarul comunei Jilava, a fost trimis în judecată, luni, de procurorii anticorupţie, în stare de arest preventiv, acesta fiind acuzat de luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii, cauza urmând să fie soluţionată de Tribunalul Bucureşti, scriie Mediafax.
Alături de Adrian Mladin a fost trimis în judecată şi Marian Constantin, administrator al unei societăţi comerciale, fiind acuzat de dare de mită, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. "În luna aprilie 2010, inculpatul Mladin Adrian, care exercita funcţia de primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, s-a înţeles cu inculpatul Constantin Marian şi cu o altă persoană, ca aceştia din urmă să înfiinţeze o societate comercială în scopul de a obţine contracte publice de la primăria comunei Jilava", susţin procurorii anticorupţie într-un comunicat de presă.
La scurt timp de la înfiinţarea societăţii al cărei asociat cu o cotă majoritară de participare era Constantin Marian, în luna iunie 2010, la nivelul comunei Jilava, a fost iniţiată licitaţia publică în vederea încheierii acordului cadru denumit,,lucrări de construcţii civile – reparaţii şi reabilitare construcţii existente şi execuţie construcţii noi” cu o valoare estimată de 9,5 milioane de euro, explică DNA. Potrivit procurorilor, "acordul cadru prevedea încheierea, în următorii patru ani, a mai multor contracte subsecvente cu societatea câştigătoare pentru 18 obiective de investiţii de interes local la nivelul comunei Jilava.
Cum societatea nou înfiinţată nu putea să îndeplinească criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă pentru un acord cadru de asemenea anvergură, inculpatul Mladin Adrian a făcut demersuri, astfel încât să fie formată o asociere cu alte firme, al cărei lider să fie însă firma nou înfiinţată". În urma licitaţiei organizate a fost declarată câştigătoare asocierea de firme unde lider era societatea comercială a inculpatului Constantin Marian, ulterior, în perioada 2010 - 2011, fiind încheiate patru contracte subsecvente acordului cadru, în valoare de 3.271.607,59 lei, 2.593.258,29 lei, 1.454.654,48 lei şi 1.087.914,66 lei, mai informează DNA.