MENIU

Primarii nemulțumiți de banii primiți provoacă prima rectificare bugetară pe 2019

Se apropie alegrile, primarii sunt nemulțumiți că au primit mai puțini bani, iar PSD se conformează. Iar decizia este simplă: rectificare bugetară! Adică, iei de unde nu te votează nimeni și dai acolo unde masa de votanți pro-PSD este mare.

O rectificare bugetară ar urma să fie făcută până la finele lunii iulie, a anunțat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. El a spus că în următoarele zile se va întâlni cu primarii, nemulțumiți că le-au fost reduse bugetele pentru investiții.
 
"Anul trecut, aprimăriile au avut 700 de lei pe cap de locuitor și anul acesta sunt 1.000 de lei pe cap de locuitor, dar nu mai puțin de 2 milioane de lei pe comună. Anul trecut, s-au alocat pentru partea de cheltuieli sociale, discuție avută la începutul acestui an, 3,5 miliarde de lei. În acest an, în buget, suma este de 4,7 miliarde de lei care se duce către nivelul comunităților locale”, a susținut Eugen Teodorovici.
 
Ministrul Finanțelor a adăugat că veniturile comunităților locale pot fi diferite de cele din estimare, de exemplu ca urmare a unei tranzacții de anul trecut care anul acesta nu mai există.
 
"La rectificarea bugetară din acest an, pe care vrem să o facem în luna iulie, trebuie ca această reglare să fie făcută. Nu vor pierde primăriile pe baza acestui motiv. Este un element adus în discuție de anumite persoane care au în vedere nu știu ce... au alte motive în spate. O să invit cele patru structuri asociative, dacă nu chiar mâine sau cel târziu miercuri la o discuție legat de buget pe cheltuielile pe partea socială, ca să clarificăm, încă o dată, toate aceste lucruri și alte elemente pe care dânșii le au de adus în discuție, nu neapărat pe partea de finanțe, în general, ca să știm exact. Până la final de iunie, clarificăm, așa cum am promis la ultima noastră întâlnire la AMR, clarificăm toate aceste lucruri, pentru ca dânșii să poată demara toate proiectele pe care le au”, a precizat Teodorovici.
Mai multe articole despre:
rectificare bugetara 2019 primarii nemultumiti