Primărie pe post de bordel. Edilul, principalul beneficiar!
Primarul comunei ieşene Mogoşeşti Siret, Damian Butnariu, a recunoscut în fața instanței că a făcut sex cu două minore ce erau traficate, chiar în sediul instituţiei publice, informează Ziarul de Iași.
Edilul PNL a făcut această declarație în calitate de martor, într-un dosar în care mai mulţi proxeneţi periculoşi din zona oraşului Paşcani sunt judecaţi pentru trafic de carne vie.
Anchetatorii au ajuns până la primarul din Mogoşeşti Siret după ce una dintre victime, Diana, în vârstă de 17 ani, a formulat o plângere împotriva proxenetului Adrian Buduroi, pe care îl acuza că a răpit-o, atât pe ea, cât şi pe sora sa.
„Ar fi fost traficată de inculpatul Buduroi, fiind obligată să întreţină relaţii sexuale cu o persoană numită Damian (primarul comunei Mogoşeşti-Siret), pentru o sumă de bani de care a beneficiat inculpatul Buduroi“, se arată în documentele de la dosar.
În toamna anului 2007, Adrian Buduroi a aşteptat-o pe Diana să iasă de la şcoală şi a ameninţat-o că o va omorî dacă nu va urca în maşina sa. Buduroi a dus fetele în Mogoşeşti-Siret, mai exact în sediul Primăriei, „unde le-au obligat să întreţină raporturi sexuale normale şi orale cu martorul Butnariu Damian“.
„Martorul Butnariu Damian a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreţinut raporturi sexuale orale în sediul primăriei cu numita B.G.A. şi cu persoana vătămată M.D.I., care i-au fost aduse de către inculpatul Buduroi Adrian, plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei“, precizează judecătorii de la Tribunal, în motivarea sentinţei de pe 31 mai 2019, citată de Ziarul de Iași.
Adrian Buduroi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, sentinţa nefiind însă una definitivă. În perioada următoare, procesul se va relua la Curtea de Apel Iaşi.
Damian Butnariu este primar din 2004 şi ocupă această funcţie şi în prezent, mai precizează sursa citată.