MENIU

Primar din Suceava, prins beat la volan chiar în fața instituției pe care o conduce

Primarul comunei Sucevița, Ioan Pînzar, s-a ales cu dosar penal după ce un echipaj de la Secția Rurală Marginea l-a depistat beat la volan chiar în fața sediului primăriei pe care o conduce, în noaptea de miercuri spre joi, 17 februarie, în jurul orei 3.30.

Echipajul de serviciu a efectuat semnale de oprire șoferului unei Dacii Logan, șoferul a oprit și a fost identificat Ioan Pînzar, care a prezentat la control documentele personale și ale mașinii.

În urma verificării cu etilotestul, a rezultat că acesta avea concentrația de 0,86 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Primarul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

I s-a ridicat permisul și nu va avea drept de a conduce până la finalizarea anchetei penale.

Alcoolemia în aerul expirat de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat atrage dosar penal, respectiv concentrația de peste 0,8 la mie în sânge.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, scrie monitorulsv.ro.