Prima victorie a Opoziției la CCR, în cazul modificării Legii referendumului
Curtea Constituţională a admis, marţi, sesizarea PNL şi USR privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului, în care se contestă faptul că Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura de stabilire a obiectului şi datei de organizare a scrutinului, potrivit unor surse CCR citate de Mediafax.
Senatorii PNL, împreună cu 13 colegi USR, au înaintat la CCR, la începtul lunii septembrie, o sesizare privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului.
La inițierea demersului, liberalii au precizat că nu blochează organizarea niciunui referendum naţional, conform Legii 3/2000 în actuala formă, ci au contestat legea de modificare, prin care Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura legală şi constituţională. Redăm, în continuare, comunicatul CCR:
"În ziua de 3 octombrie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituţionale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfășurarea referendumului, obiecție formulată de un număr de 38 de senatori aparținând grupurilor parlamentare Partidul Național Liberal şi Uniunii Salvați România. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate.