MENIU

Prima reacție a PSD după ce CCR a declarat neconstituțională legea privind pensiile pentru primari

Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei, a declarat, miercuri, că articolele pe care CCR le-a stabilit ca fiind neconstituționale din legea privind pensiile speciale ale aleșilor locali vor fi analizate și vor fi puse în acord cu decizia Curții.

"Când va fi retrimisă la Parlament, vom analiza articolele pe care le-a stabilit Curtea că sunt neconstituționale și le vom pune în concordanță cu decizia Curții în perioada următoare. Până nu vedem și motivarea și nu vedem și care articol, nu pot să spun mai mult. Vom analiza în momentul în care vine la noi hotărârea Curții, cu argumentele juridice prin care Curtea a decis și ce articole au spus că sunt neconstituționale și le vom pune în concordanță cu decizia Curții. Să vină motivarea și după ce vine motivarea o analizăm și facem să fie constituțională", a spus Florin Iordache.

Totodată, Iordache a precizat că, cel mai probabil, subiectul acestei legi se va afla și pe agenda reuniunii conducerii social-democrate de săptămâna viitoare de la Sinaia, în cadrul discuțiilor ce vor fi purtate pe marginea priorităților legislative ale formațiunii din noua sesiune parlamentară.

 

 

Pensiile speciale pentru aleșii locali, declarate neconstituționale

 

 

 

Curtea Constituțională a României a hotărât, miercuri, că legea privind pensiile speciale acordate aleșilor locali este neconstituțională, decizia fiind luată în unanimitate de către judecătorii CCR. Concret, aceștia au dat dreptate Guvernului, specificând că această formă de venit special acordă privilegii doar pentru o anumită categorie de oameni și arătând, totodată, că lipsește sursa de finanțare, potrivit Realitatea TV.

Argumentele magistraților au fost următoarele: art. 16 din legea fundamentală care precizează că toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără discriminări și fără privilegii, ori această lege creează o categorie de venit suplimentar doar pentru o categorie de oameni, aleșii locali, și între aceștia s-ar crea discriminare; art. 38 din Constituție care precizează că nicio cheltuială bugetară nu poata fi aprobată fără sursă de finanțare, ori prevederile în actul normativ sunt vagi, nefiind indicată sursa de finanțare; natura juridică neclară a termenului folosit, dacă această indemnizație presupune o pensie sau un alt tip de venit, a transmis corespondentul Realitatea TV.

 
Mai multe articole despre:
PSD florin iordache pensii speciale alesi locali