Prima demitere din Guvernul Dăncilă
George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a dispus marţi revocarea secretarului de stat Paul Cotîrleţ, coordonator al departamentului care organizează Centenarul, pentru lipsa unui concept unitar şi a unor obiective coerente, informează news.ro
Ivaşcu a prezentat o analiză a stadiului actual al proiectelor şi o evaluare a situaţiei Departamentului Identitate Naţională (cu atribuţii în organizarea Centenarului Marii Uniri), precum şi un document programatic privind strategia aniversării Centenarului, continând conceptul, principiile, temele şi tipurile de acţiuni dedicate acestui mare eveniment, transmite MCIN.
În urma evaluării efectuate, ministrul a dispus reorganizarea Departamentului Identitate Naţională, în vederea creşterii eficienţei, expertizei şi profesionalizării activităţii acestuia, şi revocarea din funcţie a secretarului de stat Paul Claudiu Cotîrleţ, coordonator al departamentului.
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a participat pe 6 martie la primul Comitet Interministerial dedicat pregătirii Centenarului Marii Uniri, convocat de prim-ministrul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.
Premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre ”întârzieri” în debutul ședinței de guvern.
”Ministerul Culturii și Identității Naționale a prezentat o analiză a stadiului proiectelor incluse în programul centenar. Acum, așa cum ați aflat deja, sunt o serie de întârzieri pe care ne dorim să le recuperăm, astfel ca în două săptămâni să putem vorbi despre un proiect concret. Ministrul Culturii a anunțat și o serie de măsuri care au drept scop eficientizarea Departamentului Centenar”, a spus Dăncilă.