Delimitare clară a lui Tăriceanu de Dragnea: Cred că la europarlamentare mergem pe liste separate
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu a fost luată încă o decizie dacă partidul pe care îl conduce şi PSD vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare, dar crede că acest lucru ar crea o anumită confuzie, atât în rândul electoratului, dar şi pentru partenerii europeni, anunţă News.ro.
“Pentru Parlamentul European trebuie să avem în vedere următorul lucru. Ştiţi foarte bine în Parlamentul European există grupuri politice: grupul ALDE, care este grupul liberal, grupul Partidului European Socialist, grupul popularilor, grupul ecologiştilor samd. Deci, ei se repartizează odată ajunşi în Parlamentul European pe grupuri politice şi de aceea cred că a merge pe o listă comună creează o anumită confuzie şi pentru electoratul de la noi şi pentru partenerii noştri europeni. Nu am luat o decizie, dar există o bună probabilitate să mergem pe liste separate”, a declarat Tăriceanu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia.
El a mai anunţat că au fost stabilite criteriile orientative pentru candidaturile la alegerile pentru Parlamentul European.
“Am stabilit criteriile orientative pentru candidaturile la lista pentru Parlamentul European. Criteriile vizează nişte elemente absolut necesare pentru o reprezentare bună a ALDE în Parlamentul European şi a României pentru că cei care sunt în Parlamentul European au o dublă misiune, în primul rând să ne reprezinte ideologic şi în al doilea rând să ne reprezinte ca ţară”, a precizat liderul ALDE. Tăriceanu a menţionat că vor fi luate în considerare experienţa politică şi profesională, cunoaşterea unei limbi străine, notorietatea, urmând ca pe listă să fie candidaţi din toate regiunile ţării.
Tăriceanu a menţionat că vor fi luate în considerare experienţa politică şi profesională, cunoaşterea unei limbi străine, notorietatea, urmând ca pe listă să fie candidaţi din toate regiunile ţării. El a fost prezent, miercuri, la şcoala de vară a femeilor din ALDE şi apoi la şcoala de vară a tinerilor din ALDE, ambele evenimente având loc la Mamaia.