Preşedintele Klaus Iohannis, despre defrişările ilegale: "Problema ţine de securitatea naţională"
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a decis ca, în ceea ce privește defrișările ilegale, Guvernul României să ia măsuri pentru schimbarea cadrului legislativ astfel încât să existe o legislație "coerentă, clară și riguroasă" în domeniu.
"Am căzut cu toții de acord că problema defrișărilor ilegale ține de securitatea națională. CSAT a decis ca Guvernul României să ia măsuri pentru schimbarea cadrului legislativ, astfel încât să existe o legislație coerentă, clară și riguroasă care să nu mai permită perpetuarea acestui fenomen", a afirmat Iohannis, într-o declarație de presă la finalul ședinței CSAT.