Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Principalele subiecte abordate de cei doi oficiali
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, joi, că a avut discuţii foarte bune cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, principalele subiecte fiind legate de cooperarea foarte strânsă dintre cele două țări. Şeful statului arată că au convenit, de asemenea, că trebuie să îmbunătăţească conectivitatea regională şi să asigure securitatea energetică a Uniunii Europene, inclusiv prin Iniţiativa celor Trei Mări.
”Am avut discuţii foarte bune cu Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, despre cooperarea foarte strânsă dintre ţările noastre, despre relaţiile economice, precum şi despre aspecte ale securităţii globale, ca parteneri NATO”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele a mai spus că au convenit, de asemenea, că trebuie să îmbunătăţească conectivitatea regională şi să asigure securitatea energetică a Uniunii Europene, inclusiv prin Iniţiativa celor Trei Mări.