Președintele Iohannis, mesaj de ziua Forțelor Terestre ale României
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis luni, cu ocazia Zilei Forţelor Terestre, că aceasta este una dintre cele mai importante categorii de forţe ale Armatei României, care desfăşoară misiuni complexe, cu un rol esenţial în asigurarea apărării şi securităţii ţării noastre.
„Militarii din Forţele Terestre demonstrează o pregătire foarte bună, capacitate de adaptare rapidă şi eficienţă în cadrul structurilor NATO. Datorită nivelului lor înalt de profesionalism, militarii noştri au o contribuţie substanţială la imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat", evidenţiază şeful statului, în mesajul menţionat.
El adaugă că în prezent "ne aflăm într-un context de securitate complicat, rezultat al agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi se impun, aşadar, măsuri speciale suplimentare, cu caracter strict defensiv".
"La Summitul extraordinar al NATO din 24 martie, prin implicarea activă şi susţinerea ţării noastre, s-au luat decizii ferme pentru consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO. Una dintre cele mai importante decizii pentru România este cea privind constituirea unui grup de luptă al NATO în ţara noastră, alături de alte trei astfel de structuri pe Flancul Estic al Alianţei, un demers care reflectă coeziunea, solidaritatea şi determinarea aliate. În ceea ce ne priveşte, România este şi va continua să fie un important furnizor de securitate şi stabilitate în Sud-Estul Europei, precum şi la nivel euroatlantic. Consolidarea capacităţii de apărare reprezintă o prioritate strategică pentru ţara noastră, aşa cum rezultă şi din decizia de a creşte cheltuielile pentru Apărare de la 2% la 2,5% din PIB începând de anul viitor", menţionează preşedintele Iohannis.
De asemenea, el arată că, "în aceste condiţii, Forţelor Terestre le revine un rol important în creşterea capacităţii operaţionale a armatei noastre, fiind necesar un efort constant şi susţinut pentru instruirea intensivă şi eficientă a unităţilor militare în condiţii complexe, inclusiv în mediu aliat".
Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că "totodată, se va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, astfel încât să poată fi îndeplinite cu succes misiuni dintre cele mai complexe".
"Forţele Terestre vor continua să aibă un rol semnificativ în consolidarea profilului strategic al României, participând inclusiv la misiuni din teatrele de operaţii din afara teritoriului ţării noastre. Dragi militari, prin profesionalismul, disciplina, hotărârea şi spiritul de sacrificiu pe care le dovediţi zi de zi demonstraţi că sunteţi pregătiţi în orice moment să vă apăraţi patria şi valorile pe care le împărtăşim cu aliaţii şi partenerii noştri din Uniunea Europeană şi NATO.
Fie că vă antrenaţi în poligoanele de instrucţie din ţară sau că acţionaţi în misiuni internaţionale, în diversele teatre de operaţii, creşteţi în fiecare zi prestigiul României şi al armatei noastre. Urez mult succes în îndeplinirea misiunilor tuturor militarilor şi personalului civil din Forţele Terestre aflaţi la datorie sub faldurile drapelului nostru tricolor. La mulţi ani!", mai afirmă şeful statului, în mesajul transmis luni.