MENIU

Premierul, vizită fulger la MApN

Mihai Tudose face o vizită fulger la MApN, anunţă Digi24.

Interimar este Marcel Ciolacu, după ce Adrian Ţuţuianu şi-a depus demisia din fruntea Ministerului Apărării. Ţuţuianu a declarat că a decis să recurgă la demisie după ce a făcut greşela de a nu comunica public eficient şi de nu îl informa pe premier de problema plăţii drepturilor salariale pentru militari. Potrivit unui comunicat al MApN, militarii nu îşi vor primi toate drepturile salariale la data de 15 septembrie, ci eşalonat. Şi preşedintele Klaus Iohannis s-a interesat de criza salariilor. 

Întrebat ce l-a determinat să demisioneze, Adrian Ţuţuianu a spus, la Realitatea Tv: "Am constatat o proastă comunicare de la Ministerul Apararii către opinia publica, şi am facut greseala de a nu îi comunica premierului această chestiune, am decis să îmi depun demisia. Am avut o întâlnire cu premierul şi cu ministrul de Finanţe".

Acesta a mai spus că drepturile salariale vor fi plătite pe data de 15, iar norma de hrană, în cursul acestei luni, iar întârzierea anunţată a fost doar o chestiune tehnică, de transfer dintr-o parte în alta a bugetului MApN, existând însă banii necesari pentru drepturile salariale ale salariaţilor ministerului, conform prevederilor legale:

”Există bani pentru că execuţia bugetară este 72,71%. Ministerul de Finanţe a colectat toate propunerile de rectificare şi avem răspunsuri pozitive la toate solicitările noastre. Nu există niciun fel de întârziere. Pe 15 septembrie se plătescdrepturile salariale aferente lunii august. În aceeaşi lună se plătesc drepturile la hrană şi alte drepturi care există potrivit legii”, a spus Ţuţuianu.

Mai multe articole despre:
MApN vizită minister decizii măsură Mihai Tudose