Premierul României salută progresul Republicii Moldova privind consolidarea perspectivei integrării în Uniunea Europeană
Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă a primit-o astăzi, la Palatul Victoria, pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis.
Discuțiile au vizat o paletă extinsă de subiecte de actualitate și consultări aprofundate pe teme de securitate energetică, gestionarea crizei refugiaților, asigurarea stabilității politice și evoluții ale situației de securitate regională, în contextul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina.
Premierul României a salutat progresul Republicii Moldova în ceea ce priveşte consolidarea perspectivei integrării în Uniunea Europeană, alături de Ucraina, prin obținerea statului de stat candidat. Punctele cheie ce însoțesc această decizie, adoptate în Consiliul European, trebuie tratate cu deosebită atenție, iar România va sprijini pașii necesari ce vizează reformele solicitate și deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a menționat șeful Executivului.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanța stabilității politice, în contextul crizelor suprapuse pe care le resimt cetățenii României, Republicii Moldova și populația celorlalte state.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit pentru sprijinul României, primit deja în situațiile de criză - ajutor material, umanitar, în produse energetice și în susținere politică pentru a atinge dezideratul conturării clare a drumului european al Republicii Moldova în care România a crezut întotdeauna și pe care l-a sprijinit cu succes. În acest context, este esențial rolul guvernării reformiste de la Chișinău, alături de dorința de prezervare a integrității și transparenței actelor guvernării și de sprijinul deosebit la nivelul capitalelor statelor membre pentru a obține această decizie din partea Uniunii Europene.
Cei doi înalți oficiali au avut un schimb detaliat de idei în legătură cu situația securității regionale și perspectivele impactului războiului din Ucraina și a dezvoltărilor sale asupra chestiunilor umanitare, valurilor posibile de refugiați, stabilității politice, inflației și costurilor economice viitoare determinate de prețurile energetice și deficitele datorate rupturilor în lanțurile de aprovizionare.
Partea română a dat asigurări directe de sprijin și a convenit mecanisme și responsabili pentru soluționarea problemelor cele mai importante și stringente ale Republicii Moldova, în special domeniile securității și menținerii standardului de viață al cetățenilor.