Iohannis, alături de Maia Sandu: România susține deblocarea asistenței financiare UE pentru Chișinău
Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită de preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Șefa guvernului de la Chișinău, Maia Sandu, a ajuns la București în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, fiind primită la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.
„Este foarte important și simbolic faptul că această primă vizită a guvernului Maia Sandu are loc în România. Este important pentru că România a fost, este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova în mod direct, concret, pentru trasnformarea democratică a țării și pentru atingerea nivelului de securitate și prosperitate pe care îl doresc cetățenii și pentru parcursul său european", a spus Iohannis, după întâlnire.
”Azi am discutat despre importanța proiectelor bilaterale, mai ales a celor strategice de interconectare energetică. Cred cu tărie că UE, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova, trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor din Republica Moldova care, în majoritate, și-au manifestat sprijinul pentru agenda europeană”, a mai spus Iohannis.
Președintele a promis susținerea României pentru R. Moldova și a anunțat formarea unor grupuri de lucru între experţi guvernamentali din cele două ţări.
Sprijinul, a sugerat însă șeful statului, este condiționat de angajamentul Chișinăului pentru integrarea europeană.
”Am transmis și transmit și pe această cale mult succes în acest mandat deloc ușor. Doresc să îi asigur și cu acest prilej de tot sprijinul României și al meu persoanal pentru eforturile guvernului de la Chișinău în condițiile angajamentului noii coaliții pentru parcusul european al Republicii Moldova”, a spus Iohannis.
Nu în ultimul rând, Iohannis a anunțat că România va susţine, la nivel european, "deblocarea asistenţei financiare pentru Republica Moldova".
Maia Sandu: Este important să recâștigăm încrederea instituțiilor europene
Șefa guvernului moldovean a subliniat că noua coaliție de la Chișinău are nevoie de sprijinul României
”Avem mare nevoie de sprijinul României, mai ales că ne leagă nu doar interese economice comune, ci și un fundament istoric, cultural și valoric comun. Din păcate, moștenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este foarte grea pentru cetățenii noștri. Aceștia au distrus economia țării, au transformat instituțiile statului în afaceri personale și au izolat Republica Moldova pe plan internațional”, a spus Sandu.
Premierul moldovean a admis că integrarea europeană este un proces delicat.
”De multe ori puterea s-a declarat pro-aderare, dar acțiunile au fost contrare. Acum este important să recâștigăm încrederea instituțiilor europene. Ne dorim ca nivelul de trai al cetățenilor și guvernarea să fie la nivelul țărilor din Uniunea Europeană", a declarat Sandu.
Şefa executivului de la Chişinău se va mai întâlni, la Bucureşti, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu reprezentanţi ai Parlamentului, a arătat, luni, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, într-o conferinţă de presă alături de omologul său, Teodor Meleşcanu.
"Doamna prim-ministru Maia Sandu vine mâine dimineaţă la Bucureşti. Va avea întrevederi şi cu domnul preşedinte şi cu doamna prim-ministru. Interesul nostru ca ţară, Republica Moldova, este să avem o relaţie strategică cu toate instituţiile statului (...) Va merge şi în Parlamentul României, pentru că interesul nostru este să avansăm cu maximă viteză proiecte de cooperare", a subliniat oficialul moldovean.