MENIU

Premierul Orban, despre Drumul Expres Găești-Ploiești: „Orașul Găeşti are nevoie de o centură ocolitoare”

ludovic orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, la semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru Drumul Expres Găeşti-Ploieşti, că acesta este un drum necesar, care va asigura şi centură ocolitoare pentru oraşul Găeşti, notează Agerpres. Durata de implementare a contractului este de 24 de luni, iar valoarea lui 15,8 milioane de lei. După încheierea acestui contract urmează procedura de licitaţie pentru execuţia lucrărilor.

Ludovic Orban: „Cei din Găeşti îşi doresc, pe bună dreptate, de o lungă perioadă de timp, să scape de traficul greu care tranzitează Găeştiul chiar prin centrul oraşului. Găeşti are nevoie de o centură ocolitoare şi iată că astăzi punem bazele proiectului care va duce la această soluţie de construcţie a centurii care va fi parte din drumul expres Ploieşti-Găeşti, un drum necesar care urmează să facă legătura între Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi când va fi gata şi până la Braşov şi A1."

Premierul României a afirmat că în 2008, când era ministrul Transporturilor, a semnat contractul de modernizare pentru DN 72 Găeşti-Târgovişte-Ploieşti.

Ludovic Orban: "Nu este întâmplător faptul că eu sunt legat de DN 72, deoarece în calitate de ministru al Transporturilor, am semnat în 2008 reabilitarea DN 72, care, sigur, nu s-a terminat în mandatul meu, dar a fost realizată în baza contractului semnat în mandatul meu, care a fost singura lucrare importantă în infrastructura de transport în judeţul Dâmboviţa. Vreau să vă mai spun că obiectivul nostru este să semnăm cât mai repede contractul de proiectare şi execuţie pentru lărgirea la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte, să semnăm contractul de reabilitare pe DN 71 Târgovişte-Sinaia şi, nu în ultimul rând, să facem ce am promis în momentul în care Renault a decis să investească la Titu pentru cel mai modern centru de testare, să ne ţinem de cuvânt şi să realizăm lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu."

Mai multe articole despre:
Orban PNL Guvern