Premierul Mihai Tudose: Ne exprimăm regretul faţă de tragedia de la Barcelona
Premierul Mihai Tudose a transmis, joi seară, un mesaj în care şi-a exprimat regretul faţă de tragedia de la Barcelona, precizând că evoluţia situaţiei este urmărită "cu foarte mare atenţie" de către autorităţile române.
"În aceste momente de grea încercare, ne exprimăm regretul faţă de tragedia de la Barcelona şi urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia situaţiei. La nivelul Ambasadei României la Madrid, a fost instituită o celulă de criză, iar Consulatul General al României la Barcelona este în legătură permanentă cu autorităţile locale. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de cei din Barcelona şi familiile lor!", a scris Tudose pe Facebook.
O furgonetă a intrat joi pe artera Rambla din metropola catalană şi a parcurs circa 600 de metri printre pietoni, apoi s-a izbit de un chioşc, iar şoferul a fugit. Autorităţile consideră că este vorba despre un act terorist.
Poliţia spaniolă a anunţat că a arestat un suspect după atentat. Totodată, un oficial al guvernului regional catalan a confirmat, pe Twitter, că bilanţul atacului este de 13 morţi şi cel puţin 50 de răniţi.