MENIU

Premierul Grindeanu: Reducem exporturile la energie doar dacă e necesar

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că Executivul a aplicat metoda tip "manetă" în cazul necesarului de energie pentru această perioadă, astfel încât populaţia să nu rămână fără funrizarea energiei, iar în cazul unei situaţii de criză se vor reduce exporturile.

"Inclusiv săptămâna trecută am mers împreună cu ministrul de Interne la dispeceratul naţional. Am discutat cu ministrul Energiei, i-am cerut să facă o situaţie la zi în privinţa stocurilor. În aceste zile am avut un maxim de consum. S-au luat măsuri împreună cu ministerul pentru ca toate companiile din zona Oltenia să aibă cărbune să poate să producă energie, să nu avem situaţii de acest tip. (...) În situaţia în care avem criză pe consumul intern, trebuie să putem apela la ceva pentru a asigura consumul şi abia apoi să ne ocupăm de export. E o măsură de tip manetă, să avem în primul rând pentru populaţie consumul şi abia apoi să vedem dacă putem face export. Se va activa doar dacă e nevoie", a declarat premierul Sorin Grideanu, într-un interviu la România TV, scrie Mediafax.ro.

Hotărârea de Guvern, prin care se pot reduce sau anula exporturile de energie şi se poate limita furnizarea de energie pentru zona industrială, a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. 

Mai multe articole despre:
energie Sorin Grindeanu