Premierul Dăncilă: Olanda nu a pus în practică tot ce scrie în raportul GRECO. Să luăm exemplul!
Viorica Dăncilă a explicat că România ar trebui să urmeze exemplul Olandei, țară care nu a respectat întocmai toate recomandările raportului GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției).
”Aici am văzut o dublă măsură, că tot vorbeam de dublu standard, inclusiv din partea domnului președinte Iohannis. Pe de o parte, un referendum care precizează că nu avem voie să dăm ordonanțe, nu avem voie să intervenim în justiție, ceea ce este corect, pe de altă parte ne cerem să intervenim în justiție. Eu nu cred că justiția se face după modul în care avantajează sau dezavantajează o persoană, indiferent de ce funcție ocupă în statul român. În al doilea rând, Raportul Greco este raportat la luna Martie, deci înainte de referendum. Am văzut că domnul președinte face referire la referendumul din 26 mai. Mai mult decât atât, am văzut că este o dezbatere foarte mare între judecători și procurori. Eu cred că aceste lucruri trebuie lămurite de magistrați. Și ar trebui luat exemplul Olandei, care a trimis o scrisoare la GRECO și a spus că atunci când va exista un consens între magistrați va veni cu precizări legate de GRECO. Sunt 14 state europene, printre care Franța, Germania, Olanda care au rapoarte GRECO și care nu au pus în practică tot ce scrie în Raportul GRECO, motivând foarte bine acele puncte. Eu cred că așa trebuie să procedăm și noi. Dacă într-adevăr vrem - și nu avem dublă măsură - referitoare la justiție, trebuie să existe un consens în justiție și pe urmă să luăm o măsură”, a explicat prim ministrul României, Viorica Dăncilă.
Ministerul Justiţiei a publicat, marţi, rapoartele GRECO, atât pe site-ul instituției, cât şi pe pagina GRECO
România a făcut foarte puţine progrese pentru a implementa măsurile de prevenire a corupţiei printre parlamentari, judecători şi procurori şi pentru a linişti îngrijorările ridicate de controversata reformă judiciară. E concluzia GRECO în cele două rapoarte publicate azi.
RAPOARTELE SUNT AICI
România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei, transmite Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO), exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.
Mai mult, GRECO le cere autorităţilor din România să ia măsuri hotărâte pentru a atinge progrese tangibile cât mai curând posibil. GRECO apreciază faptul că pe 4 iunie premierul României a anunţat intenţia de a abandona controversata reformă din Justiţie.
Într-un raport precedent privind progresul măsurilor recomandate încă din 2015, GRECO a constatat faptul că România a îndeplinit complet doar patru din cele 13 recomandări, parţial trei şi nu a implementat DELOC un număr de 6.
Într-un alt raport intermediar realizat ca urmare a reformelor din Justiţie, GRECO a constatat faptul că autorităţile din România au implementat doar una din 5 recomandări.
Cu respect pentru parlamentarii români, GRECO indică faptul că autorităţile de la Bucureşti nu au revizuit încă, aşa cum era cerut, regulile şi practica procesului legislativ. În ciuda apelului făcut de GRECO de a limita folosirea ordonanţelor de urgenţă doar în cazuri excepţionale, autorităţile române au continuat să folosească ordonanţele pentru importante modificări legislative.